Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ziua Mărcii Poștale Românești comemorează centenarul luptelor de la Mărăști, Mărășești, Oituz! Astfel, Romfilatelia celebrează un secol de la momentele decisive din destinul istoric al României, lansând o emisiune comemorativă, ce reunește aceste momente importante, sub titlul sugestiv Ziua Mărcii Poștale Românești „1917 – Pe aici nu se trece!”.

  

Acest proiect filatelic este disponibil în rețeaua de magazine a Romfilatelia, din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în magazinul online http://romfilatelia.ro/store/, începând de vineri, 14 iulie 2017 și cuprinde două mărci poștale și un album filatelic.

 

În urmă cu 100 de ani, victoriile purtate de armata română pe câmpurile de luptă de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz, acte de vitejie și sacrificiu au fost pași care au condus la desăvârșirea procesului de edificare a Statului Național Român. Pe frontul de la Mărăşeşti s-a remarcat Ecaterina Teodoroiu, al cărei chip este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. „Începutul războiului o găseşte la spitalul din Târgu Jiu, unde, ca infirmieră, acorda îngrijiri răniţilor, printre care se afla și fratele său, Nicolae. Moartea acestuia o detemină să intre, efectiv în luptă ca soldat activ. În data de 9/22 august 1917, în fruntea unui pluton de infanterişti pornit la atac, cade lovită de gloanţele inamicului. La Târgu Jiu, în Piaţa Prefecturii Gorj, i-a fost dedicat un monument, în semn de recunoștință pentru sacrificiul său. Conducerea trupelor române a fost încredinţată generalului Eremia Grigorescu, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, cel care, în prima bătălie de la Oituz, lansase îndemnul eroic:  „Pe aici nu se trece!”. Pe câmpul de luptă – dar și pentru totdeauna în istoria noastră –  aceste cuvinte au intrat în conştiinţa neamului, ca expresie a jertfei Armatei Române”, anunță cei de la Romfilatelia. Prin luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din “vara de foc” a anului 1917, armata română a demonstrat că era pregătită să salveze existența statului român, până la capăt, cu prețul vieții.

Această emisiune de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre și o vignetă. „Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare şi echipat cu blocul de 2 timbre al emisiunii și plicul „prima zi”, având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Fiecare element este numerotat de la 001 la 245”, potrivit site-ului romfilatelia.ro.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.