Două eleve din cadrul Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu au fost premiate la Festivalul Concurs Internațional „Armonii în timp”, ediția a IV-a, organizat la Bacău. Este vorba despre Mălina Roșca și Alexia Sofia, prima câștigând trofeul festivalului la categoria 16 – 18 ani.
Mălina Roșca este în anul III de perfecționare, la disciplina canto muzică ușoară, și se află sub coordonarea profesorului Sorin Bivolaru. În urma participării la festivalul „Armonii în timp”, Mălina a obținut trofeul festivalului, la categoria de vârstă 16 – 18 ani: „Este foarte talentată și ambițioasă. Mărturie este palmaresul său, care conține zeci de participări la festivaluri naționale de interpretare muzicală, de unde s-a întors cu nenumărate premii. Felicitări, Mălina!”, au transmis reprezentanții Școlii Populare de Artă.
Totodată, Alexia Sofia a obținut, tot la festivalul „Armonii în timp”, premiul „Radio Iași”, la categoria de vârstă 13 – 15 ani: „Alexia Sofia, anul II, disciplina canto muzică ușoară, coordonator prof. Constantin Șerbănescu, a obținut Premiul «Radio Iași», la categoria de vârstă 13 -15 ani. La fel ca și Mălina, și Sofia este o adolescentă foarte ambițioasă și perseverentă și suntem convinși că va ajunge departe!”, au precizat cei de la Școala Populară de Artă.