Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

cartiDouă cărţi vechi de mai bine de 120 de ani au fost scoase la vânzare pe o aplicaţie de comerţ online. Cele două scrieri care pot fi cumpărate din Târgu-Jiu reprezintă „Noul Testament”, datat la 1893, dar şi o carte de rugăciuni din aceeaşi perioadă. Astfel de cărţi sunt de un real interes pentru colecţionari. 

Persoana care a decis să le valorifice a precizat că aceste două cărţi sunt moştenire de familie. „Le-am găsit în urmă cu ceva timp în podul casei bunicului meu, alături de alte obiecte la fel de vechi şi rare. Am decis să le vând pentru că ştiu că sunt apreciate de persoanele care colecţionează obiecte de antichitate. Ele sunt destul de valoroase, iar din câte am observat au fost folosite la şcoală, pe unul dintre volume fiind scris că este oferit unui elev în cadrul anului şcolar 1894-1895”, a precizat vânzătorul.

Cele două cărţi ar putea fi cumpărate şi de reprezentanţii Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu, ele fiind preţioase pentru patrimoniul gorjenesc. Preţul acestora este de 500 euro, negociabil.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.