Primul document istoric în care se vorbeşte despre o aşezare numită „Jiul” (municipiul Târgu-Jiu) datează din timpul domniei lui Mircea cel Mare şi a fost emis de domnitor la 23 noiembrie 1406. Din secolul al XVII-lea, aşa cum reiese dintr-un act datat 26 august 1654, localitatea Târgu Jiu este consemnată drept scaun – resedinţă, sau capitală a fostului judeţ Jaleş, ulterior devenit Gorj. De-a lungul anilor, primăria localității reședință de județ și-a schimbat sediul în câteva dintre cele mai impunătoare clădiri din oraș.
Instituţia administrativă de la Târgu Jiu, fie că a purtat denumirea de „magistrat”, „primărie”, „Sfat popular orăşenesc”, „Consiliu popular municipal”, „Consiliul municipal al F.S.N.” sau „Primăria municipiului Târgu-Jiu” a avut mai multe sedii. Istoricul Alexandru Ștefulescu scris că „în vechi timpuri treburile erau conduse de un judeţ şi de 12 pârgari, nu exista nici Casa Orașului, nici local de obște” („Istoria Târgu-Jiului”, Al. Ștefulescu n.red.).
După Regulamentul Organic (1831) şi înfiinţarea instituţiei magistratului (Primăria), sediul acesteia se afla în case închiriate. După 1864, potrivit prevederilor Legii de organizare a comunelor urbane, s-a înființat Primăria Târgu Jiu.
În jurul anului 1900, funcționa în clădirea în care se află acum sediul Consiliului Judeţean şi Prefecturii Gorj, imobil a cărui construcţie a început în 22 august 1898 și a fost recepţionat provizoriu la 9 mai 1900 şi la care s-au tot executat diverse lucrări până în anii 1910-1911, scria Titu Pânișoară într-un articol. Primăria Târgu Jiu a funcţionat aici până în anul 1957, de atunci începând peregrinarea în mai multe clădiri.
Schimbarea sediilor
Potrivit unui articol semnat de Titu Pânișoară pentru revista „Portal Măiastra”, din 2006, în perioada 1957-1958, sediul Primăriei Târgu-Jiu a fost în clădirea actuală a Bibliotecii judeţene „Christian Tell” cu unele compartimente într-o casă din strada Olteniţei. Între 1958 și 1960, primăria era în clădirea Muzeului Judeţean, apoi în Casa Culcer din strada Tudor Vladimirescu, ulterior demolată.
Casa Culcer se afla pe actualul amplasament al Tribunalului Gorj. În perioada 1960-1968, primăria a funcționat în Casa Iunian (actualul sediu al Rectoratului Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi, parţial, în casa din strada Olteniţa, iar în perioada 1968-1972 – într-o clădire situată la intersecţia Căii Eroilor cu strada Griviţei, ulterior demolată, unde actualmente se află Facultatea de Ingineri a Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi, parţial, în casa din strada Olteniţa şi la muzeu. În 1972-1975 – în Casa Iunian, clădirea Protoieriei Târgu Jiu şi casa din strada Olteniţa, iar din 1975, funcționează în actualul sediu.
1 Comment