Un număr de peste 40 de iubitori ai raliului s-au înscris la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Cupa Gorjului “Vino Acasă la Brâncuşi”.
Competiţia se va desfăşura, anul acesta, în perioada 9-10 iulie 2016. La ediţia care se va derula în weekend s-a înscris şi îndrăgitul moderator tv Dani Oţil, el fiind la poziţia 24 pe lista concurenţilor.
Prezentatorul de la “Neatza cu Răzvan şi Dani” va petrece două zile în judeţul Gorj, acesta fiind pasionat de raliu. Dani Oţil s-a înscris în competiţie cu propria maşină de concurs, un Renault Clio. Vedeta a participat în ultimii ani la diverse curse de automobilism din întreaga ţară.