Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

uscatescuGeorge Uscătescu s-a născut în anul 1919, în localitatea Curteana Crețești, care se află pe dealurile din apropierea orașului Târgu Cărbunești. A reușit să se facă remarcat chiar din timpul studenției, fiind propus de istoricul Nicolae Iorga, care i-a fost profesor, pentru a studia în Italia. S-a stabilit, apoi, în Spania, unde a predat la cele mai vestite universități. 

Părinții lui George Uscătescu au fost învățători, fiindu-i chiar și dascăli în școala primară pe care a urmat-o în satul său. Ulterior, a urmat Liceul „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, iar în anul 1937 a devenit student al Facultății de Litere, Filosofie și Drept din cadrul Universității București.

„Remarcându-se ca un student de excepție, a fost apreciat de profesorul universitar Nicolae Iorga, savant de renume mondial, care, în anul 1940, în timp ce era student în anul III, l-a propus pentru o bursă în Italia. (…) Contactul cu țara prin excelență a umanismului a fost hotărâtor pentru formarea marelui om de cultură George Uscătescu. Sub îndrumarea unor profesori celebri ai vremii, el și-a desăvârșit pregătirea, susținând două doctorate, unul în 1941 – care i-a confirmat pregătirea sa pentru filosofie și litere, iar celălalt în 1943 – când a obținut și titlul de doctor în științe juridice“, arată profesorul Vasile Bobocescu și Alexandru Păsărin într-o lucrare publicată în volumul „Personalități gorjene de-a lungul istoriei“.

Războiul l-a îndepărtat de România

George Uscătescu și-a dorit să se întoarcă acasă, dar nu a putut din cauza celui De-Al Doilea Război Mondial, alegând să se stabilească în Spania, unde a predat la cele mai renumite universități.

„Faptul că Spania era o țară latină, apropiată spiritualicește de România și că mulți intelectuali de valoare dispăruseră în cei trei ani de război civil sau luaseră calea exilului, l-au determinat pe George Uscătescu să se stabilească în anul 1943 în această țară, unde a desfășurat o carieră universitară de excepție, predând la celebrele universități din Madrid, Barcelona și Santander. La Madrid a ocupat locuri înalte în ierarhia universitară, ajungând titular al catedrei ce a fost deținută de Ortega y Gasset și a lui Eugenio d’ Ors. Reputația științifică strălucită stabilită, recunoscută pe plan internațional de premii spaniole, italiene și europene a lui George Uscătescu îl definește după Al Doilea Război Mondial ca pe unul dintre cei mai mari umaniști ai Europei, cunoscător adânc al filosofiei vechi și noi“, se mai arată în lucrarea dedicată lui George Uscătescu.

Lucrări dedicate lui Brâncuși și Eminescu

George Uscătescu a scris pe teme istorice, juridice și politice, pe teme de filosofie, literatură și artă, de istoria și filosofia culturii și chiar de teatrul contemporan. Lucrări importante au fost consacrate de George Uscătescu despre Seneca, Machiavelli, Francisco Guicciardini și Erasmus, lucrare care a primit Premiul Național al Spaniei.

De asemenea, cultura românească e nelipsită din opera lui George Uscătescu, care a făcut cunoscute în străinătate marile creații cultural-artistice, filosofice ale poporului român. A scris 12 lucrări despre cultura țării sale, printre care se află și volume dedicate poetului național Mihai Eminescu. Şi marelui sculptor Constantin Brâncuși, care s-a născut tot într-o comună gorjeană, i-a dedicat o serie de lucrări. George Uscătescu l-a cunoscut în timp ce era elev la Târgu Jiu pe genialul artist. Gânditorul român a fost și un mare poet, acesta publicând o serie de volume de versuri.

Premiat de toată Europa

Pentru activitatea sa culturală a fost distins cu numeroase premii, printre care amintim: Premiul Uniunii Latine (1957), Premiul Unității Europene (1964), Premiul Național de Literatură al Spaniei (1970).  S-a întors în țară după evenimentele din decembrie 1989 și a adus cu el 100 de cărți de valoare care au fost donate Bibliotecii Academiei Române. A fost un naționalist și a militat pentru unirea Basarabiei cu România.

George Uscătescu a încetat din viață la 11 iunie 1995.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.