Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Autoritățile locale de la Târgu-Jiu își doresc să organizeze în primăvara anului viitor două conferințe legate de turism și de găsirea unor modalități de promovare a municipiului. La aceste întâlniri vor fi invitați bloggerii de turism din România, de la care autoritățile speră să învețe lucruri noi. 

ll

În cadrul conferinței de presă de astăzi, Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, a anunțat această intenție a autorităților locale. Astfel, potrivit acestuia, la primăvară se dorește organizarea celor două conferințe pe tema turismului local la care invitați principali să fie bloggerii din domeniu, din România. lll

„Ne dorim să organizăm două conferințe pe turism, la care bloggerii de turism din România-care vor dori să participe-să se întâlnească cu reprezentanții centrelor de informare turistică din Târgu-Jiu și Gorj.

Fenomenul acesta al bloggerului de turism a prins avânt și la noi în România și sunt foarte mulți jurnaliști de acest fel care călătoresc mult și promovează frumusețile patriei. De la ei putem învăța lucruri noi, ei ne pot promova.

De asemenea, ne mai dorim ca la aceste întâlniri productive să participe și reprezentanți ai pensiunilor și hotelurilor din municipiu. (…) Vrem ca specialiști și din străinătate să vină aici pentru lucruri concrete, sfaturi, așa că am discutat și cu reprezentanți ai unor asociații de consultanță din Franța”, a spus Adrian Tudor, viceprimarul de la Târgu-Jiu.  l

FIJET la Târgul de Turism

Județul Gorj, prin reprezentanți ai Primăriei Târgu-Jiu și ai Consiliului Județean, alături de angajați ai Muzeului Județean și artiști de la „Doina Gorjului” și meșteri populari de la Școala Populară de Artă au participat zilele trecute la  Târgul de Turism de la București.

La standul municipiului Târgu-Jiu și-au făcut apariția membri ai FIJET care au avut o surpriză pentru autorități. „Standul nostru a fost vizitat de o delegație a Federației Internaționale a Jurnaliștilor si Scriitorilor din Turism (FIJET). A

m primit catalogul cu articolele apărute în presa internațională despre Târgu Jiu, articole scrise cu ocazia decernării distincției „Mărul de Aur”. Am convenit să ne vedem la Târgu Jiu în primăvară la o conferință cu hotelierii, cu reprezentanții Centrelor de Turism si cu proprietarii de restaurante pentru a discuta despre atragerea turiștilor si servicii noi.

Astfel, în martie membrii FIJET vor veni la Târgu-Jiu la o întâlnire cu operatorii de turism”, a mai declarat Adrian Tudor. 

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.