Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Coada împletită din părul celei care a fost supranumită „eroina de la Jiu“ se află expusă în Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, aflată în cartierul Vădeni, din municipiul Târgu Jiu.

ecaterinateodoroiu

Părul împletit este expus într-o vitrină din Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“ și este unul dintre exponatele cele mai importante. Povestea părului Ecaterinei Teodoroiu este deosebit de interesantă și demonstrează sacrificiul pe care l-a făcut pentru țara sa. Ea s-a înrolat, la început, ca infirmieră, fiind în același pluton cu fratele ei, Nicolae. Acesta a murit în braţele ei. În acel moment, Ecaterina Teodoroiu a luat decizia să plece în luptă. Când s-a înrolat şi-a tăiat părul, pentru că avea o coadă lungă.

„După moartea Eroinei, în cufărul ei au fost găsite ia, o batistă, fusta cu care a plecat de acasă, haina de soldat şi părul pe care şi l-a tăiat. Lucrurile Ecaterinei au fost o perioadă la Muzeul Militar din Bucureşti, pentru că nu aveam muzeul aici, dar apoi ni le-au trimis“, a povestit în urmă cu ceva timp Ioana Moruş, în vârsta de 82 de ani, nora surorii mai mici a Ecaterinei Teodoroiu.

I-a tăiat părul și surorii mai mici

Din povestirile păstrate și transmise în familie, Ecaterina i-a tăiat părul, atunci când a plecat pe front, şi surorii mai mici, care avea vârsta de numai trei ani, pentru că nu mai avea cine să o pieptăne. Viitoarea femeie-soldat a venit pe lume într-o familie cu opt copii, pe 14 ianuarie 1894, fiind al treilea copil. Părinţii Ecaterinei, Vasile şi Elena Teodoroiu, au muncit din greu pe moşia boierului Pleniceanu pentru a-şi crește copiii.

A fost îngropată chiar pe câmpul de luptă

urmase-ecaterina-teodoroiu-7

Ecaterina a solicitat de mai multe ori să lupte pe front, dar nu a fost primită. Până la urmă, ea a fost acceptată, pentru că a dorit foarte mult să-i ia locul fratelui care decedase. A fost rănită uşor în luna noiembrie, dar nu a renunţat şi a participat în continuare la luptele care au avut loc în Oltenia.

Apoi, a fost prinsă şi luată prizonier. A reușit să evadeze și s-a întors pe front, dar la Filiaşi a fost rănită grav. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă.

A stat mult timp prin spitale, dar, până la urmă s-a refăcut și la începutul anului 1917 s-a întors pe front şi a continuat să lupte împotriva inamicului. La 22 august 1917, în timp ce îşi îndemna plutonul la atac:

„Înainte băieţi, înainte!”, Ecaterina a căzut sub ploaia de gloanţe. A fost înmormântată pe câmpul de bătălie, o zi mai târziu, pe 23 august, iar după război, a fost adusă în mausoleul de la Mărăşeşti. La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate, cu onoruri militare, la Târgu Jiu, în sicriu metalic, în Piaţa Victoriei.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.