Născută în Petreștii de Sus, vechea denumire a orașului Târgu Cărbunești de astăzi, la 27 septembrie 1908, în familia lui Ion (de profesie subchirurg) și a Ecaterinei, Blanșea Virgilia Duțescu a urmat cursurile școlii primare în localitatea natală, apoi studiile secundare în Târgu-Jiu, la Liceul „Tudor Vladimirescu”. Prima ei alegere a fost teatrul. În anii 1924-1926 a urmat cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București, apoi a lucrat cu două personalități ale scenei românești: Mișu Fotino și Ion Iancovescu.
A primit botezul aerului în vara anului 1936, când a zburat cu un avion Messerschmitt de culoare argintie. A fost încântată și a decis să urmeze cursurile Școlii de Zbor „Mircea Cantacuzino” din București, unde l-a avut instructor de zbor pe Constantin „Coty” Abeles, cu care se va căsători în anul 1939.
Examenul pentru primul brevet de pilot civil l-a susținut la 30 octombrie 1936. A urmat brevetul superior de pilot de turism, care-i permitea efectuarea de zboruri în țară și în străinătate.
După brevetare a participat ca pilot de legătură la manevrele militare, în 1939, a absolvit școala de zbor fără vizibilitate, fiind prima femeie angajată ca instructoare de zbor la Școala de pilotaj de la Strejnic.
A fost prima și singura aviatoare, la mijlocul anilor 30, capabilă să efectueze zbor pe spate și tot prima femeia care a inaugurat șirul instructorilor de zbor cu motor din România.
Începe să se antreneze pentru mitinguri aeriene, manifestări ce se organizau periodic. Prima sa participare la o asemenea manifestație are loc la sfârșitul lunii septembrie 1937, la Sfântul Gheorghe.
Profită din plin de beneficiile oferite de şcolile A.R.P.A., începând să se antreneze pentru manifestările ce se organizau periodic – mitinguri aeriene aproape nelipsite, în epocă, pe întinsul ţării. Participă la mitingurile de la Cernăuți, Brăila și Chișinău.
Intrarea în „Escadrila albă” / Decorată cu „Virtutea Aeronautică de Război” cu spade, clasa Crucea de Aur
Nu doar apreciată, ci ovaţionată după o evoluţie remarcabilă, aceasta reprezintă începutul unei frumoase activităţi pe care, din nefericire, războiul şi starea sănătăţii o vor curma.
În anul 1941, participă alături de alte aviatoare românce la operațiunile de evacuare a răniților celui de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Escadrilă Sanitară, cunoscută sub numele de „Escadrila albă”.
Desfășoară operațiuni în Basarabia și Odessa. Întreaga escadrilă, formată exclusiv din femei, a reușit să evacueze pe calea aerului, în anul 1941, 5.300 de răniți, soldați români și germani. Din cauza unor motive de sănătate, Virginia Duțescu se retrage la 1 septembrie 1941 din Escadrila Sanitară.
Pentru merite deosebite este decorată cu „Virtutea Aeronautică de Pace” și „Virtutea Aeronautică de Război” cu spade, clasa Crucea de Aur, cea mai înaltă distincție a aeronauticii românești de la acea vreme.
Prin închisorile comuniste
După venirea regimului comunist în România, este arestată în anul 1949, fiind acuzată de spionaj și încercarea de a fugi din țară. Este condamnată la trei ani de închisoare, trecând pe la Jilava, Văcărești și Mislea, apoi trimisă la Canal.
Eliberată în anul 1953, i se redeschide procesul, un an mai târziu. Până în anul 1957, este supusă mai multor anchete inumane, aflându-se în atenția organelor de securitate.
Este forțată să semneze pentru colaborarea cu Securitatea, însă, conform documentelor de arhivă păstrate în fondurile CNSAS, nu a oferit niciun fel de informație utilă organelor de securitate, motiv pentru care contactul cu aceasta a fost întrerupt.
Este prezentată în documentele păstrate în arhiva securității, „ca fiind o femeie prezentabilă, cu o cultură generală avansată, acumulată în decursul anilor (a fost artistă, pilot de aviație, instructor de zbor), favorizată fiind și de permanentele ei legături cu așa-zisele cercuri înalte din București, legături pe care le păstrează și în prezent (1957 – n.n.). Este inteligentă, abilă și hotărâtă, fapt ce face să se descurce în orice împrejurare. (…) Cu toată munca dusă de atrage a ei de partea organelor noastre, acest lucru nu s-a reușit. (…) În această situație, în ultima perioadă, noi am întrerupt contactul cu ea. Abandonarea se va face fără luare de angajament.” (Sorin Turturică, Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile securității, București, Editura Vremea, 2015)
Despre ultimii ani din viața Virginiei Duțescu, nu s-au păstrat multe informații. Bolnavă, fără apropiați, a stat departe de ochii securității și ai celor din jur.
S-a stins în uitare, singură, în anul 1970, așa cum reiese din Actul de deces din data de 5 mai, sub nr. 743 de către Consiliul Popular al Sectorului 6 București.
