Cazinoul din Constanța este o clădire simbol pentru acest oraș, cel mai mare port al României, și se află în zona istorică a orașului. Dacă în ultimii ani a fost lăsată în paragină, în momentul de față această clădire se află într-un amplu proces de renovare. Clădirea a fost ridicată în anul 1909 și a fost inaugurată pe 15 august 1910, la inițiativa regelui Carol I.
Clădirea cazinoului se află pe faleza din peninsulă, un loc vizitat anual de zeci de mii de turiști, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. Trebuie precizat faptul că pe locul unde a fost ridicată actuala clădire, între 1880 – 1902 era o construcție de lemn, o cazină, cum se numea în perioada respectivă, un loc pentru spectacole de teatru sau baluri. În iarna anului 1901, o furtună distruge o parte din acoperiș și un perete al fațadei.
Inițial, clădirea a fost concepută de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești.
Din păcate, după terminarea fundației, cei care conduceau orașul la vremea respectivă au dorit modificarea arhitecturii stabilite inițial și au încredințat lucrarea arhitectului Daniel Renard, care renunță la specificul românesc, si adoptă stilul Art Nouveau.
„Matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane…”
Presa vremii a fost critică privind construcția Cazinoului din Constanța.
Ziarul „Conservatorul“ din Constanţa scria, în martie 1910, că edificiul de la malul Mării Negre este o „matahală împopoţonată cu tot felul de zorzoane”.
Tot ziarul „Conservatorul” din Constanța scria pe 8 august 1901: „Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească şi ei cu ceva. Noua clădire a Cazinului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârşit gata. Din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie şi amestecul babilonic al stilurilor, din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei şi prostului gust”.
La rândul său, ziarul „Drapelul“ îl critica un an mai târziu pe primarul Titus Cănănău, întrucât în calitate de inginer şef a aprobat planurile şi devizele de construcţie, deşi ,,prin situaţia d-sale de şef al serviciului tehnic şi consilier comunal, putea şi era chiar dator sa zădărnicească şi să împiedice monstruozitatea”.
În același timp, gurile rele spuneau că emblema oraşului semăna cu un dric, dacă îl privești de sus, iar ferestrele au formă de mormânt.
Cu toate acestea, clădire a fost inaugurată în prezenţa Principelui Ferdinand, fiind cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României.
Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”.
Era împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans, se preconizează construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
Concepută monumental, fără perspectivă panoramică și fără far, clădirea ar fi urmat să aibă o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași dimensiuni.
Lucrările au costat 1.300.000 de lei.
Proiectul lui Renard suportă modificări
Pe 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu și Dimitrie Maimarlou sunt chemați la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat prin emiterea unui important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități din perioada respectivă. .
Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat chiar și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre.
Clădirea Cazinoului a fost spital, dar și gazdă pentru trupele germane
Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije şi atunci au murit aici 10 oameni. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparaţiile.
Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici.
