Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Casa Toma Călinescu a fost unul dintre cele mai impunătoare și aspectuoase imobile din municipiul Târgu-Jiu. Poziționată pe strada Victoriei, la fostul nr. 67, Casa Toma Călinescu, Constantin și Maria Popescu, Toma Popescu și Paula Popescu-Cicoare (foști proprietari n.red.) a fost demolată în 1978, deoarece, spuneau autoritățile de la aceea vreme, era nevoie de o „modernizare și sistematizare a orașului”.

20170221_173550

În volumul din 2010 al operei „Târgu-Jiu-Case. Oameni. Destine”, autorul Ion Duguleanu și colaboratorii săi oferă informații despre imobilul „Casa Toma Călinescu” din municipiu, clădire care a fost demolată pe vremea regimului comunist.

Casa a aparținut negustorului  Toma Călinescu, acesta începând construcția imobilului în 1908 și clădirea a rămas în proprietatea sa până în 1916. Atunci a donat fiicei sale adoptive, Maria, care se căsătorise cu negustorul Constantin Popescu. Părinții i-au pus fiicei condiția ca ea și soțul său să păstreze pe frontispiciu inscripția „Toma Călinescu”.

La parterul clădirii impozante se aflau spațiile comerciale, iar la etaje camerele de locuit: „Terenul pe care a fost construită casa se întindea atât pe strada Victoriei, cât și pe strada Unirii. Fundația adâncă și temelia casei erau din piatră de râu legată cu mortar de var, grinzi de fier, șarpantă de lemn (…) Încălzirea camerelor se făcea cu lemne în sobe de teracotă construite artistic. După 1960 au fost introduse gazele naturale. Suprafața desfășurată a întregii clădiri este de 343 metri pătrați”, scria Ion Duguleanu, autorul volumului mai sus amintit.

20170221_173558 20170221_173609

Pe lângă prestanța și măreția construcției, magistratul Ion Duguleanu amintește că a remarcat la această casă acoperișul din tablă galvanizată bătută sub formă de solzi de pește, turla cu lucarne rotunde, acoperișul cu deschideri.

Pe fronton se putea citi numele negustorului Toma Călinescu și anul în care a fost construit imobilul. La parter erau vitrine spațioase, tocărie din stejar masiv etc: „În anul 1950, Casa Toma Călinescu a fost preluată de stat și predată pentru a fi folosită pe post de birouri ale SovRom Petrol. După doi ani, birourile au fost mutate, aici venin să locuiască familii de petroliști, dar și din alte domenii. (…) În 1978, Casa Toma Călinescu a fost demolată”, scria Ion Duguleanu.

20170221_173629

Cine a fost negustorul Toma Călinescu 

Toma Călinescu s-a născut în 1851, în Gorj, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea făcea comerț intens cu alți negustori din Brașov.După 1899, Călinescu s-a retras din activitatea comercială. Cu toate că era unul dintre negustorii de vază ai orașului, Toma Călinescu nu făcea parte din Camera de Comerț și Industrie a Gorjului și a preferat să se descurce pe cont propriu.

S-a implicat și în viața politică, fiind numit membru în Comisia Interimară care a condus orașul câteva luni. Apoi a fost ales consilier în Consiliul Local al Comunei urbane Târgu-Jiu. Până în 1904 a mai ocupat această funcție, în diverse mandate, apoi cu întreruperi a mai fost consilier în anii 1906-1907, 1907-1911. A decedat în 1935 și este înmormântat în Cimitirul Municipal.

 

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.