Ecaterina s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, situată în apropierea oraşului Tg-Jiu, în familia ţăranilor Vasile şi Elena Toderoiu, fiind cel de-al treilea din cei opt copii ai familiei. Astăzi localitatea sa natală a devenit cartier al municipiului Tg-Jiu, aici fiind amenajată casa memorială „Ecaterina Teodoroiu“.
Cursurile şcolii primare le-a început la Vădeni şi le-a continuat la Tg-Jiu. După absolvirea şcolii primare, probabil în perioada 1905-1909, afost elevă a Şcolii Româno-Germane din Tg-Jiu al cărei director era Ştefan Bobancu.
Începând din anul 1909 a frecventat, timp de 7 ani, până în vara anului 1916, cursurile liceale la Bucureşti. Iniţial s-a înscris la un gimnaziu/pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior, şi-a continuat studiile într-o şcoală pentru infirmiere.
După izbucnirea primului război mondial, Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat voluntar într-una dintre primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur“, comandată de către Arethia Piteşteanu.
În iunie 1916 Ecaterina a revenit la Tg-Jiu unde s-a înrolat în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor“, unitate aflată sub comanda lui Liviu Teiuşanu, instructor de cercetaşi din septembrie 1914.
La 15/28 august 1916, când România a declarat război Austro-Ungariei, Ecaterina Teodoroiu şi ceilalţi cercetaşi au fost repartizaţi de către Ana Culcer, preşedinta Crucii Roşii din Gorj, la spitalele militare organizate în Tg-Jiu. Referindu-se la acele clipe, Ecaterina Teodoroiu consemna, ulterior: „La decretarea mobilizării în august 1916 am fost utilizată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Tg-Jiu“.
La data intrării României în primul război mondial, fratele cel mare al Ecaterinei, Nicolae, înrolat în cadrul Regimentului Nr. 18 Gorj, se afla pe frontiera cu Austro-Ungaria. La 26 august 1916 a fost rănit în luptele de pe Valea Jiului, fiind îngrijit chiar de către Ecaterina. În scurt timp, la sfârşitul lunii august 1916, Nicolae a revenit pe front.
În luna septembrie 1916 Ecaterina a făcut dese călătorii pe frontul de pe Valea Jiului pentru a-l vizita pe fratele său, participând la evacuarea şi îngrijirea răniţilor.
La 6/19 octombrie 1916, trupele germane întărite cu Divizia a XI – a bavareză şi cu piese de artilerie grea, au declanşat o puternică ofensivă vizând străpungerea frontului Armatei I române pe valea Jiului.
În aceste condiţii, la 10/23 octombrie 1916 la Marele Cartier General al Armarei Române s-a organizat un Consiliu Militar în cadrul căruia generalul Ioan Culcer, comandantul Armatei I a propus evacuarea trupelor din Oltenia. Situaţia de pe front fiind îngrijorătoare, comanda Armatei I ce lupta în munţii Olteniei a fost preluată de către generalul Ion Dragalina.
Dorind să inspecteze linia frontului în defileul Jiului, la 12/25 octombrie 1916, generalul Ion Dragalina a fost rănit la umărul drept în apropiere de Lainici, fiind evacuat într-un spital din Tg-Jiu unde a primit primele îngrijiri medicale din partea Ecaterinei Teodoroiu. Ulterior a fost evacuat spre Craiova şi Bucureşti, unde a murit în urma unei septicemii.
La 14/27 octombrie 1916 armata română declanşează un contraatac împotriva ocupanţilor germani, grupul de Divizii von Kneussl fiind respins spre nord şi vest. Cu acest prilej au fost capturate: cartierul Diviziei a XI-a bavareze, peste 200 de chesoane, 36 de tunuri, 2 baterii de obuziere, 14 ofiţeri şi peste 1600 de prizonieri germani.
În condiţiile în care armata română iniţiase o contraofensivă, la 14 octombrie 1916, trupele germane aflate în apropierea Târgu-Jiului au încercat capturarea podului peste Jiu ce asigura accesul în oraş.
Astfel, în dimineaţa acelei zile, în jurul orei 1130, s-a declanşat bătălia de la podul Jiului. La aceasta a participat o companie de miliţie ce apăra podul peste Jiu, o parte a populaţiei civile, precum şi cercetaşii din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său Ecaterina Teodoroiu. După această bătălie, Ecaterina avea să fie cunoscută sub apelativul de „eroina de la Jiu“.
Datorită faptelor sale de curaj, Ecaterina Teodoroiu a fost invitată de către regele Ferdinand şi regina Maria la Bucureşti, unde s-a aflat începând cu data de 23 octombrie 1916, fiind felicitată de către familia regală.
La 1/14 noiembrie 1916 fratele Ecaterinei, Nicolae, a murit în luptele de la Porceni. Moartea fratelui a determinat-o pe Ecaterina să se înroleze voluntar în cadrul Regimentului Nr. 18 Gorj în care luptase acesta.
În noaptea de 1 spre 2 noiembrie 1916 Ecaterina Teodoriu se afla la Dăneşti, în condiţiile în care trupele române se retrăseseră la sud de Târgu-Jiu, oraşul fiind ocupat de trupele germane la 3 noiembrie 1916. De la Dăneşti trupele române în componenţa cărora se afla subunitatea Ecaterinei Teodoriu s-au retras spre Brătuia.
În noaptea de 3 spre 4 noiembrie 1916 Ecaterina Teodoriu şi camarazii săi părăsesc Brătuia şi rezistă o vreme la sud de localitatea Floreşti. În aceeaşi noapte Ecaterina Teodoroiu cade prizonieră în luptele de pe înălţimile Răşina-Peşteana-Tunşi, dar reuşeşte să fugă de sub escortă şi revine la subunitatea sa.
La 6 noiembrie 1916, Ecaterina a participat la luptele de la Bărbăteşti. Ulterior, a luat parte la luptele de la Ţănţăreni şi Filiaşi. În cursul luptelor de la Filiaşi a fost rănită de un obuz care i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. A fost evacuată spre Craiova şi, ulterior, spre Bucureşti.
În condiţiile ocupării capitalei de către armata germană şi ale evacuării armatei şi administraţiei româneşti în Moldova, Ecaterina a fost evacuată şi internată într-un spital militar din Iaşi. Aflându-se în spitalul amenajat la Liceul nr. 266 din Iaşi, avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria.
Între 9/22 şi 14/27 decembrie 1916, în timpul desfăşurării bătăliei de la Râmnicu-Sărat, Ecaterina îşi aşterne pe paginile carnetului de front amintirile din perioada luptelor de pe Valea Jiului la care participase.
Ofensiva germană este oprită la 24 decembrie 1916, după ocuparea Brăilei şi a Rîmnicului-Sărat, la sud de Siret. Astfel, la sfârşitul anului 1916 frontul se stabileşte definitiv pe râurile Şuşiţa-Putna-Siret şi pe fluviul Dunărea.
În perioada petrecută în spitalul ieşean Ecaterina l-a întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, între cei doi creându-se „o legătură prietenească”. Acesta a revenit la unitatea sa, Regimentul 43/59 la începutul lunii ianuarie 1917 iar la 23 ianuarie, cînd părăseşte spitalul Ecaterina se va îndrepta spre aceeaşi unitate militară care era cantonată în comuna Dumitreşti-Gălăţei.
La începutul lunii februarie 1917 Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu, cel care o numea într-un raport către principele Nicolae, „Jeana D’Arc a noastră“.
În baza unui raport întocmit de către Liviu Teiuşanu, în martie 1917, Ecaterina Teodoroiu a primit ordinul „Virtutea Cercetăşească, în aur, de război. Ca urmare a faptelor de arme de pe front, a primit şi medalia Virtutea militară de război“, clasa a II-a, şi gradul de sublocotenent, conform Decretului nr. 191 din 10 martie 1917, decret publicat în „Monitorul Oficial“, nr. 292 din 16 martie 1917. Festivitatea de decorare a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia din mâinile regelui Ferdinand I.
Revenind pe front, primeşte la cerere, comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie cantonat la Codăeşti-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917. În perioada în care Ecaterina s-a aflat la Codăeşti în presă apar numeroase articole elogioase la adresa sa, prezentând faptele de arme ale „eroinei de la Jiu“.
Ofensiva armatei române din vara anului 1917 a fost pregătită de Marele Cartier General, iar planurile de operaţiuni au fost comunicate trupelor în cursul lunilor mai şi iunie 1917. După aproape opt luni de pregătiri, la începutul lui august 1917, avea să se declanşeze ofensiva pe baza planului generalului Eremia Grigorescu.
Din 4/17 august 1917, Regimentul 43/59 aflat în rezerva Armatei I s-a pregătit pentru intrarea în prima linie. Astfel, la 5 august pleacă din gara Vaslui spre Tecuci. Ulterior va trece Siretul şi staţionează o vreme în pădurea Malta Seacă, în apropierea frontului.
La 17 august 1917, dorind să o protejeze pe Ecaterina, generalul Ernest Broşteanu a rugat-o să rămână la spitalul mobil aflat în spatele frontului, dar eroina a refuzat.
Luptele de la Muncelu, declanşate la 15/28 august 1917, au fost deosebit de grele.
La 18 august Regimentul 43/59 se îndrepta spre front iar la 20 august este trimis în linia I în locul Regimentului 35 Infanterie, pe Valea Zăbrăuciorului, spre Dealul Secului. Ecaterina şi-a însoţit regimentul pe front pe o ploaie torenţială.
În ziua de 21 august 1917 au căzut în luptele de la Muncelu 35 de ofiţeri şi aproape 2 700 de soldaţi români. La 22 august 1917 batalionul II din care făcea parte plutonul comandat de către Ecaterina Teodoroiu a trecut din rezervă în linia I. În seara aceleiaşi zile, Ecaterina se afla cu plutonul pe care îl comanda în tranşee, pe dealul Secului, în zona Muncelului.
În seara zilei de 22 august, după lupte grele, Ecaterina se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului.
Observând că inamicul pregătea o ofensivă, Ecaterina a ieşit din tranşee ordonând soldaţilor din subordine să pornească la atac cu îndemnul: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!“. În acel moment a fost lovită în inimă de două gloanţe venite dinspre poziţiile germane.
Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţione
şti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte.
Ziarul „România“ din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor din Moldova, şi celor refugiaţi aici, jertfa supremă a „eroinei de la Jiu“.
După încheierea războiului pentru întregirea neamului, la 17 iulie 1921 s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unei statui în cinstea Ecaterinei Teodoroiu.
Referindu-se la ideea ridicării unui monument în cinstea Ecaterinei la Tg-Jiu, generalul Henri Mathias Berthelot spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu.
Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni“. De altfel, la 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu“, rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu au fost exhumate şi aduse cu onoruri militare, pe un afet de tun transportat cu trenul, la Tg-Jiu.
La ceremonia de reînhumare de la Tg-Jiu a participat şi Octavian Goga, poet şi om politic ardelean, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un emoţionant discurs.
În anii 1935-1936 a fost realizat de către Miliţa Pătraşcu sarcofagul din faţa catedralei ortodoxe din centrul Târgu-Jiului în care este depus trupul neînsufleţit al „Eroinei de la Jiu“. La ceremoniile organizate cu prilejul dezvelirii sarcofagului au participat primul ministru al României, Gheorghe Tătărescu, soţia sa, Arethia Tătărescu, precum şi regele Carol al II – lea. Amplasat în centrul municipiului Tg-Jiu între clădirea Primăriei şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil“.
În anul 1976 a fost amplasată în municipiul Tg-Jiu o statuie a Ecaterinei Teodoroiu realizată de către Iulia Oniţă. Monumente în cinstea Ecaterinei au fost ridicate şi la Brăila şi Slatina.
Pentru cinstirea eroismului şi patriotismului său exemplar, numele eroinei de la Jiu este purtat cu mândrie de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din municipiul Tg-Jiu, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“.
În anul 1938, la iniţiativa Arethiei Tătărescu, a fost amenajată casa memorială „Ecaterina Teodoroiu“ de la Vădeni, din dorinţa de a păstra vie în conştiinţa noilor generaţii amintirea eroinei de la Jiu. Aceasta este astăzi unul dintre cele mai importante obiective ale Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu“.
