Raluca Georgiana Dinulescu are 17 ani și este una dintre sportivele din Gorj care a obținut, prin multă muncă și perseverență, numeroase medalii la importante campionate și concursuri! Adolescenta este originară din comuna Bumbești-Pițic, dar din 2012 locuiește în orașul Orșova, unde învață, se antrenează. De-a lungul anilor a câștigat numeroase medalii la atât la campionatele naționale, cât şi la cele europene. Raluca a câștigat prima sa medalie după doar opt luni de când se apucase de canotaj. Ultima medalie de aur este câștigată la Campionatele Europene de Junior la canotaj, din Germania. Evenimentul a avut loc duminică, 21 mai, iar medalia a fost obținută alături de echipa națională de juniori a României.
Lotul de juniori al României a participat sâmbătă și duminică, 20-21 mai, la Campionatul European de canotaj din Germania (Krefeld), unde a câștigat șapte medalii, dintre care patru de aur, două de argint și una de bronz. În proba de 8+ feminin, s-a încununat cu titlul de Campioană Europeană și canotoarea Raluca Dinulescu, gorjeancă de-a nostră, muncitoare și talentată! Din echipajul 8+ feminin fac parte: Dănuț Elena, Ciritel Elena Cosmina, Andron Monica Georgiana, Moroșan Ioana Mădălina, Popa Andreea, Dinulescu Raluca Georgiana, Rusu Maria Magdalena, Rusu Vasilica Alexandra, Petreanu Victoria Ștefania. Canotorii români au obținut rezultate mult mai bune la acest Campionat European, căci la ediția anterioară România a obținut doar trei medalii de argint și alte trei de bronz.
Raluca Dinulescu spunea despre pasiunea sa pentru canotaj: „Practic acest sport de peste 4 ani. Totul a început la școală, pe la începutul clasei a VII a, când o sportivă de la Orșova, Ionela Popescu, a venit la noi la școală din Bumbești în selecție pentru fete. A intrat în clasă, îmi aduc și acum aminte e că eram la ora de matematică, a întrebat dacă sunt fete înalte, eu auzind m-am ascuns mai într-o parte. Profesoara, știind că eu eram cea mai înaltă din școală, mi-a zis să mă ridic în picioare. Sportiva m-a întrebat dacă vreau să fac canotaj și ce înălțime am. Eu i-am spus că nu am auzit de acest sport și că nu vreau! Mi-a spus să merg cu ea (…) mi-a povestit pe scurt de canotaj și brusc m-am răzgândit! Dintr-o dată eram foarte entuziasmată și ajunsă acasă i-am spus mamei ce s-a întâmplat. Ea râdea, credea că glumesc, dar după două săptămâni mi-am făcut bagajele și pe 28 octombrie 2012 am plecat spre Orșova! De atunci sunt legitimată la Clubul Sportiv municipal Drobeta Turnu Severin! (…) Canotajul, pentru mine, înseamnă viață mea de zi cu zi, mă trezesc, merg la înviorare, mă întorc iau micul dejun, merg la școală, vin iau prânzul, mă odihnesc, apoi ies din nou la antrenament, seara-cina, învăț, vorbesc cu cei de acasă. În medie, iarna facem cam 4 ore de antrenament pe zi, iar când se apropie sezonul cald, desfășurăm peste 6 ore de antrenament! 6 zile pe săptămâna ne antrenăm, iar duminică avem liber!