Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Orașul Țicleni este îmbogățit de mai multe lăcașuri de cult, fiecare având povestea sa. Biserica cu Hramul Sfântul Gheorghe are, însă, o istorie plină de obstacole care au fost depășite și care demonstrează că dacă omul își dorește cu adevărat ceva, Dumnezeu îl va ajuta să își împlinească visul. Construcția la noul lăcaș de cult a început în 1936, dar lucrările s-au prelungit pe mulți ani, deoarece au fost întrerupte de al Doilea Război Mondial. La mai bine de 10 ani de la terminarea Războiului, lucrările la biserică au fost reluate. În 1964, Biserica Sfântul Gheorghe din orașul Țicleni a fost sfințită, în ciuda condițiilor vitrege ale regimului politic existent la aceea dată.

20160611_170324    dsc_0175

Povestea maiestuosului lăcaș de cult din orașul Țicleni a început, potrivit juristului Ion M. Ungureanu, în 1933. Construcția sa, care a început în 1936, a fost „o adevărată odisee, prelungindu-se mulți ani, din cauza survenirii celui de al Doilea Război Mondial.

Dacă inimoșii țiclenari au pus bazele construcției înainte de izbucnirea conflagrației și au reușit să confecționeze cărămizi, au adunat fonduri bănești și alte materiale, au zidit corpul bisericii, lucrarea a fost sistată după începerea concentrărilor masive. Abia după 10 ani de la terminarea războiului, lucrările au fost reluate”, scrie Ion M. Ungureanu în volumul „Bisericile Parohiei Nr.1 din orașul Țicleni”.  dsc_1328

La început a fost cuvântul…
La inițiativa primarului de atunci al comunei Țicleni, Constantin C. Ș. Ungureanu, au început discuțiile legate de ridicarea unei noi biserici. În 1933, preot paroh la Țicleni era Damian Țicleanu.

Acesta, văzând că vechea biserică a parohiei era deteriorată, a fost de acord cu primarul și au decis că venise timpul ca un nou lăcaș de cult să fie ridicat! Au marcat locul unde urma să fie construită biserica, au primit terenul prin donație de la Constantin și Victoria Țicleanu și de la Martei Gh. și Fifora Popescu. În  1934, potrivit lui Ion M. Ungureanu, s-a confecționat cărămida, apoi în 1936 au început lucrările propriu-zise la lăcaș.

14804735_10207539943085321_1663449687_nCa să facă rost de banii necesari achiziționării materialelor de construcție, primarul Ungureanu, preotul Țicleanu și alți țiclenari au mers prin sate și au strâns porumb și alte bunuri agricole pe care apoi le vindeau.

„Tot în 1934 am început să adunăm porumb, țuică, vin de la oameni. Cele adunate au fost vândute și banii i-am întrebuințat tot pentru biserică. În 1936 am cumpărat 12.205 kilograme, primul var, care a costat 9.764 lei”, nota, într-un caiet găsit în casa rudelor, primarul Ungureanu.

Tot în notițele primarului, Ion M. Ungureanu a mai aflat despre greutățile întâmpinate de cei care au construit biserica. Primarul Ungureanu s-a implicat activ, la fel ca și preotul și alți câțiva enoriași, în demararea lucrărilor.dsc_0102

Din dorința de a începe cât mai repede lucrul, căci cumpăraseră un vagon de ciment care risca să își piardă din proprietăți, primarul nu a mai făcut licitația necesară și a dat lucrarea unui meșter care mai făcuse două biserici în zonă. Nu a fost bine:

„A venit inginerul Iulius Doppelreiter-arhitectul Gorjului- și ne-a spus că luăm maistori autorizați și ne-a mai spus să luăm pe unul din comuna Telești numit Fleancu cu tovarășii lui. Ne-am dus după el, eu cu popa Țicleanu. (…) S-au apucat de lucru. Li s-a făcut plata. Urmau să revină, am așteptat trei săptămâni, după care au venit tovarășii lui singuri și ne-au spus că Fleancu a murit. Au mai lucrat ei două săptămâni și au început ploile. Am acoperit provizoriu zidurile. (…) Am mai lucrat în august 1937. Apoi a venit Războiul”, mai scris fostul primar C. C. Ș. Ungureanu, citat fiind de Ion M. Ungureanu în cartea sa.

Și-au văzut visul cu ochii!

dragomir-6 dsc_0090 img_4320

Deoarece războiul amenința România, au început concentrările, iar lucrările la biserică au fost sistate. Până la acel moment, au fost ridicați pereții, fără cele două turle. În anii conflagrației, mulți dintre țiclenarii care ajutaseră la construcția lăcașului, au decedat în luptă. Alții s-au întors invalizi de război.

Între timp, enoriașii, primarul și preotul au continuat să strângă materiale de construcție, în speranța că se vor reapuca de lucru. Abia în 1954, lucrările au fost reluate, tot la inițiativa primarului, a preotului Țicleanu și a enoriașilor.

„Doctorul Nicolae Hasnaș a donat 10.000 lei de la el din buzunar pentru biserică, de la Prefectură am primit 10.000 lei etc. (…) Doctorul Hasnaș, care era senator acum, n-a mai dat un vagon de porumb pe care l-am vândut și am întrebuințat banii la biserică”, mai scrie în volumul mai sus amintit. Pictura murală a fost realizată jumătate de pictorul Ion Mustățescu, care a decedat, fiind continuată de Ion Glăvan din Novaci.
img_4284

În 1964, Biserica din Țicleni a fost sfințită, iar mai marii regiunii au ordonat tractoarelor să are terenul de lângă lăcaș pentru a face gălăgie și pentru a boicota slujba.

În 1979, preotul Damian Țicleanu s-a pensionat, iar paroh la Țicleni a fost numit Ion Cucu, care s-a pensionat în 2015. Din decembrie 2015, preot paroh al parohiei Țicleni a fost numit Dragomir Țicleanu, urmaș al părintelui Damian.

„Este o mare onoare să slujesc în această parohie, dar mai ales știu că am o mare responsabilitate. Aici a slujit părintele Damian Țicleanu, unchiul bunicului meu, un om pe care l-am avut mereu ca exemplu de dăruire și omenie.

Cred că Dumnezeu a vrut ca hramul acestui sfânt lăcaș să fie Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, căci aceia care au participat la ridicarea acestei biserici au biruit toate obstacolele. Istoria sa ne arată din plin cum Dumnezeu i-a ajutat pe înaintașii noștri să reușească, după atâția ani de așteptare, să finalizeze această biserică.

Astfel, Dumnezeu a lucrat prin acești oameni și noi ne putem bucura astăzi de această biserică”, a spus preotul paroh Dragomir Țicleanu.

dsc_0099 dsc_0100 preot-dragomir-4

20160423_175217 dsc_0107 14804735_10207539943085321_1663449687_n

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.