Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Proiectul „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru”, inițiat de Teatrul Ion Creangă a început. În prima etapă de desfășurare a proiectului, copiii aflați în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC SECTOR 5) participă la diverse tipuri de ateliere, în cadrul cărora deprind tehnici cu ajutorul cărora vor putea combate fenomenul de bullying.

Activitățile propuse de specialiștii care coordonează atelierele de scriere creativă, teatru, art-terapie, arte plastice și de consiliere pentru dezvoltare personală au fost primite cu entuziasm de copii și urmărite cu atenție de către personalul însoțitor al centrelor, care au oferit tot sprijinul spre buna desfășurare a atelierelor.

Zâmbetele au apărut pe chipurile copiilor atunci când, alături de Radu Crăciun, aceștia au început plini de entuziasm să pună pe hârtie primele cuvinte din propriile povești dezvoltate în cadrul atelierelor de scriere creativă, iar mai apoi s-au transformat în chicote de veselie pe măsură ce cuvintele la rândul lor, s-au preschimbat în gesturi dublate de intenție în timpul atelierelor de teatru coordonate de Claudia Revnic și Mădălina Dorobanțu.

Sesiunile de art-terapie au reprezentat oportunități excelente pentru fiecare copil în parte

Sesiunile de art-terapie, coordonate de Andra Mirescu au reprezentat oportunități excelente pentru fiecare copil în parte, întrucât exercițiile puse în practică i-au ajutat să-și îndrepte atenția către sine și să descopere modalități prin care starea lor de bine se poate instala odată cu descărcarea emoțiilor negative prin reprezentarea lor vizuală. Atelierele de arte plastice coordonate de către Delia Ionescu le oferă celor mici ocazia de a-și spune povestea prin intermediul unui colaj în care diverse elemente vizuale din materiale diferite se reunesc pe planșă cu scopul de a transmite vizual povestea fiecăruia. Aceste colaje vor fi cuprinse între coperțile albumelor „Poveștile care ne fac bine”.

Exercițiile prezentate în cadrul atelierelor de consiliere pentru dezvoltare personală, au stârnit reacții pozitive în rândul copiilor și au adus un plus de înțelegere în ceea ce înseamnă munca în echipă și relaționarea cu ceilalți după cum ne mărturisește și Lorena Diaconescu:

„Activitățile desfășurate în sesiunile de consiliere pentru dezvoltare personală le fac plăcere copiilor în primul rând pentru că învață despre ei înșiși, despre potențialul propriu, dar și pentru că au ocazia să afle secretele unei bune relaționări cu semenii. La fiecare final de sesiune de lucru, copiii au oferit feedback-uri frumoase care au arătat cât de mult apreciază exercițiile de creativitate, dar și pe cele din care învață comportamente prosociale.”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.