O nouă proiecţie de film va putea fi vizionată la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în cadrul British Documentary, proiect realizat în colaborare cu British Council din București. Documentarul „Bucuria logicii”- „The Joy of Logic” va fi difuzat joi, 22 septembrie 2016, începând cu ora 17:00. Filmul a fost realizat în anul 2013 de către regizorul britanic R.Cathlin Gale.
„O călătorie destoinică și deschizătoare de noi perspective, alături de informaticianul Dave Cliff – astfel se prezintă documentarul „Bucuria logicii”, un adevărat roller-coaster ce trece prin filozofie, matematică, știință și tehnologie, pentru a ajunge în final la destinația numită logică.
Acest film ne conduce de la Artistotel la Alice în Țara Minunilor, de la science – fiction la supercomputere, pentru a spune povestea fascinantă a găsirii certitudinii și a fundamentelor rațiunii. Dave Cliff, profesor de informatică la Universitatea din Bristol nu este, nici pe departe, un teoretician abstract. În urmă cu 15 ani, el a combinat logica cu un pic de matematică pentru a scrie unul dintre primele programe care a depășit capacitatea umană în tranzacționarea acțiunilor la bursă.
Cu ajutorul asistenților în vârstă de 25 de ani, profesorul Cliff creează, pentru prima dată un computer alcătuit exclusiv din copii, care se bazează strict pe logică. Îi vom întâlni pe unii dintre cei mai inteligenţi copii, aflați în competiție la Olimpiada Internațională de Informatică de la Brisbane, în Australia”, a comunicat Alina Tiţa, reprezentant Muzeul Județean Gorj.
Documentarul va fi difuzat sediul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu.