Boierul Dumitru Pleniceanu, născut în satul Plenița într-o familie de mari proprietari de pământuri din Oltenia, s-a numit inițial Dumitru Căpățână, dar după ce se stabilește la Vădeni, în anul 1866, își schimbă numele în „Pleniceanu” în semn de mare iubire pentru locul natal. Numele său este acum sinonim cu altruismul și noblețea de care a dat dovadă în urma acțiunilor întreprinse în comunitatea sa. Generozitatatea sa nemărginită și ținuta aristocratică i-au adus un loc de onoare în mintea și inimile gorjenilor. Ortodocșii îl amintesc an de an, pe data de 26 octombrie, de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, fiind o zi deosebit de importantă și pentru Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, asociație ce l-a ales ca patron spiritual pe acest notoriu binefăcător.
Dumitru Pleniceanu rămâne unic moștenitor al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și al moșiei Vădeni, imediat după trecerea în neființă a tatălui său. Moșia și „tot ce se afla pe ea” îi fusese oferită drept răscumpărare tatălui lui Pleniceanu de către domnitorul Gh. D. Bibescu, pentru o sumă pe care i-o împrumutase.
Om școlit prin străinătate, cu deprinderi aristocratice și mare iubitor de cultură, Dumitru Pleniceanu a dorit ca toți oamenii din Vădeni să aibă șansa să cunoască o bucățică din latura culturală pe care el o gustase din plin. Faptul că nu a avut moștenitori a stârnit în acesta un instinct patern, iar copiii ce locuiau pe moșia acestuia au ajuns să se bucure de școala pe care acesta le-a construit-o din propriile resurse. Le-a oferit și burse copiilor nevoiași înțelegând nevoia acută de educație în comunitatea pe care o stăpânea. Dumitru Pleniceanu era ferm convins că educația este cea care poate salva oamenii din negura neștiinței, astfel ajutând economia puternic zdruncinată. Sărăcia putea fi stârpită doar prin școlirea oamenilor, instruirea în domeniul agriculturii și dezvoltarea de mici industrii, credea Pleniceanu.
Dorind ca elevii să beneficieze de un mediu propice de studiu, mobilează școala din Vădeni cu toate cele necesare, iar Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” îi pune la dispoziție candele, icoane, sfeșnice, mai multe obiecte de-a lungul timpului. Soții Pleniceanu s-au asigurat ca biserica să fie restaurată ori de câte ori era nevoie, pentru că timpul își punea amprenta și pe sfântul lăcaș.
Dumitru și Maria Pleniceanu își donează toate bunurile comunității
Printr-un „Act de donațiune” redactat în 1902, soții Pleniceanu își cedează averea comunității. Pe site-ul www.asociatiapleniceanu.com putem citi următoarele: „Ca să nu rămână fără esistenţă Biserica de zid cu patronagiul Adormirei Maicii Domnului ce este situată în apropiere de casele cele mari ale acestei proprietăţi şi pe care le locuim donez imobilul acestei sfinte biserici prin acceptare Guvernului ţărei reprezentat prin Domnul Ministru Instrucţiei Publice, casele mele de zid ce le am în Târgu Jiu fără mobilier cu locul împrejurimile de ulucă şi grilaj de fier şi toate dependentele lor al căror teren este în întindere de două deci şi şapte metri laturi, iar lungul şase deci şi cinci metri învecinându-se la răsărit şi la Apus cu cel lat teren ce mai are vânzătorul d-l Nae I. Bărbulescu, la mează noapte cu starea Unirei şi la made di bulevardul ce se va construi, teren care este venit în proprietatea ea cu actul autentificat de onor Tribunalul Gorj la No. 3819 din August 1898.”
Deși Dumitru Pleniceanu se stinge în noaptea de Anul Nou, în anul 1906-1907, acțiunile sale de binefacere îi sunt continuate ani la rând de soția sa, Maria Pleniceanu, care nutrea aceiași dragoste față de semeni și cultură.
