Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Autoritățile locale de la Târgu-Jiu și de la Motru au anunțat că și anul acesta, de 1 Decembrie, cetățenii se vor bucura de un program special cu ocazia Zilei Naționale a României. După alocuțiunile și paradele militare, atât la Motru, cât și la Târgu-Jiu, cetățenii vor putea participa la masa festivă. La Motru, autoritățile le pregătesc numeroase surprize copiilor, activități recreative, spectacole de muzică, o paradă militară etc. 

 

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Târgu-Jiu vor avea loc un ceremonial militar, religios şi artistic specific sărbătorii atât de importante pentru români, dar și alocuțiuni. Autoritățile lucrează încă la definitivarea programului dedicat Zilei Naționale, el fiind anunțat punctual după 22 noiembrie. În ambele municipii ale județului Gorj, de 1 Decembrie, va fi aprins iluminatul festiv. La Târgu-Jiu, aproximativ 2.000 de persoane vor putea mânca gratuit la masa festivă organizată de autorități.

„Ca în fiecare an, pregătim aproximativ 2.000 de porții de fasole cu cârnat și murături. Vom servi și vin fiert. Bugetul care a fost alocat este de 22.013 lei. Masa va avea loc după ce se vor termina festivitățile din Piața Prefecturii”, a spus Alina Toader, director executiv adjunct al Direcției Publice de Protecție Socială. Și la Motru va fi organizată o masă festivă.

Primarul Gigel Jianu de la Motru spune că programul pe care municipalitatea l-a aprobat pentru perioada sărbătorilor de iarnă este complex. Pe parcursul lunii decembrie, la Motru vor avea loc mai multe spectacole de colinde și muzică populară, un campionat de fotbal în sală și un festival intitulat „Crăciunul. Tradiție și Modernitate”.

„Programul cultural-artistic al lunii decembrie este destul de complex. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, vom organiza inclusiv o paradă militară-mai avem de pus la punct câteva detalii. Vom avea mascote vii care să distreze copiii prezenți în Parcul din Motru. Cetățenii mi-au zis de parada militară. Își doreau altceva!Vom organiza și Orășelul Copiilor în parcul din Motru cu machete cu personaje din basmele lor preferate, mascote vii alături de care să se joace și să își facă fotografii și alte momente interesante”, a declarat Gigel Jianu, edilul de la Motru.

1 3

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.