Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În perioada 18 – 22 iulie, La Târgu-Jiu are loc Școala de Vară, grație unui parteneriat român-francez, între fundația bretonă Véronique Thual Chauvel și Școala Populară de Artă. Zeci de copii au participat la cursurile de pian și vioară de organizate cu ajutorul celor două artiste, mamă și fiică, din Franța.
În aceste zile, peste 30 de copii talentați, pianiști și violoniști au beneficiat de cursurile susținute de pianista Véronique Thual Chauvel și fiica sa, Claire Chauvel, violonistă, absolventă a Conservatorului din Rennes și membră a Orchestrei Tineretului din Paris. Tinerii cursanți au vârste cuprinse între 5 și 17 ani, provin din Școala populară de Artă, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, preșcolari și elevi externi,  posibili viitori elevi ai  acestei școli. Din partea Școlii Populare de Artă, la catedra de vioară, participă prof. Narcis Iacob care, în repetate rânduri a dat elevi de un real talent. La pian participă elevi ai profesorilor Alina Betej (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”), Viorica Sîrbu și prof. dr. Mihaela Sanda Popescu (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Școala populară de Artă) – coordonatoarea acțiunii. „Dacă în această perioadă când vacanța are tentațiile ei, această acțiune este dovada dorinței de frumos, de modelare a sufletelor de care avem atâta nevoie. Acțiunea se va încheia cu un recital al tinerelor talente și cu un recital extraordinar al oaspeților noștri, sâmbătă, ora 11:00, la Teatrul < Elvira Godeanu>. Vă așteptăm cu drag”, au transmis cei de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu.
Distribuie:

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.