Asociația Culturală „Viorel Gârbaciu”, înființată până la sfârșitul anului! Proiectele fostului director de la Școala Populară vor continua

Asociația Culturală „Viorel Gârbaciu”, înființată până la sfârșitul anului! Proiectele fostului director de la Școala Populară vor continua

- in Slider, Ştiri locale
0
400 vizualizari

Un moment cu o puternică încărcătură emoțională a avut loc la Palatul Administrativ al județului Gorj, cu prilejul reunirii a câtorva prieteni importanți ai regretatului om de cultură Viorel Gârbaciu. S-a discutat despre lansarea proiectului mult așteptat -Asociația Culturală „Viorel Gârbaciu”, totodată, prezentându-se și programul manifestărilor ce vor avea loc duminică, în data de 1 iulie, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”, scopul fiului fostului director al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, Iani Gârbaciu, fiind acela de a continua o serie de proiecte începute de iubitul său părinte.

Plecat de curând dintre noi, respectabilul Viorel Gârbaciu și-a făcut prieteni statornici de-a lungul vieții sale, prieteni care încă îi mai plâng lipsa, oameni pe care i-a marcat sau i-a ajutat ori de câte ori au avut nevoie. Oameni de seamă ai Gorjului, oameni de cultură, prieteni ai regretatului Viorel Gârbaciu, s-au adunat în „Curtea cu prieteni” pentru a rosti câteva cuvinte în memoria unuia dintre cei mai importanți oameni ai județului, care a avut o contribuție culturală  masivă. Printre cei aflați în Sala Maură s-au numărat Gigel Jianu, primarul orașului Motru, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al CJ Gorj, Ciprian Florescu, prefect de Gorj și etnologul Pompiliu Ciolacu, dar și mulți alții.

Lansarea Revistei „Curtea cu prieteni”

Duminica aceasta, pe 1 iulie, la orele 19:00, se vor desfășura o serie de manifestări printre care lansarea Revistei „Curtea cu prieteni”, vor fi expuse desene în cadrul vernisajului „Viorel – 70 de gânduri”; iar de la orele 20:30, Concertul Extraordinar „Cântece care ne-au însoțit istoria – Grigore Leșe și lăutarii din Gorj” va avea loc în Parcul Coloanei fără Sfârșit.

În cadrul asociației care se anunță a fi înființată până la finele anului acesta, Iani Gârbaciu dorește să continue unele proiecte începute de tatăl său, pentru a-i cinsti memoria.„Unul din programele care vor face parte din Asociația Culturală „Viorel Gârbaciu” este programnul de reabilitare și promovare a muzicii tradiționale gorjene, a tarafurilor tradiționale, program pe care tatăl meu l-a început în 2008-2009, la Școala Populară de Artă, cu maestrul Grigore Leșe și cu doamna Speranța Rădulescu, cel mai important muzicolog al țării noastre. De asemenea, vreau să fac un muzeu la Telești, la mine la țară; bunicii mei au fost dascăli acolo și vreau să punem bazele unui Festival de doină, pentru că nu există așa ceva în țara noastră, deocamdată”, a declarat Iani Gârbaciu pentru Revista Cult-ura.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.