Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” , Secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Consiliul Județean Vâlcea, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, organizează expoziția „Arta mozaicului antic și bizantin – Școala de la Alba Iulia”, prin care vă propune o întâlnire cu lumea mai puțin cunoscută a mozaicului realizat cu piatră naturală.

Inaugurarea expoziției va avea loc joi, 12 mai 2022, la ora 14,00, în spațiul expozițional al Muzeului de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, urmând ca aceasa să rămână deschisă publicului până la data de 10 iunie 2022.

Lucrările sunt inspirate din mozaicuri pavimentare aflate în situri arheologice de pe teritoriul Asiei Mici, Africii de Nord, Italiei, Greciei și din Edificiul cu mozaic roman de la Tomis, precum și din biserici constantinopolitane și ravvenate, din spațiul bizantin, din Sicilia și de la Roma.

Secția Artă Sacră a fost înființată în anul 2018, pe domeniul Arte Vizuale. În cadrul activităților sale de atelier sunt incluse mai multe direcții estetice și tehnici abordate, în special din domeniul artelor murale și decorative (mozaic, frescă, sgraffito, al secco, icoană pe lemn, icoană pe sticlă, miniatură, vitraliu, etc).

Scopul expoziției este acela de a da un răspuns celor care iubesc arta mozaicului

„Tehnica mozaicului realizat cu piatră naturală reprezintă direcția principală de studiu din cadrul secției, această specializare aprofundată fiind unică în cadrul școlilor de profil din România. Reperele predate către studenți aparțin în special școlilor din antichitate și celor bizantine, dar libertatea de exprimare oferită le dă cursanților posibilitatea de a opta și pentru abordări libere din zona artelor contemporane. Tesserele pentru mozaic provin din cariere din Turcia/ Asia Mică, din locuri ale vechilor cariere bizantine. Există o paletă de culori standard, discrete și puternice în același timp. Fiind o lucrare de artă monumentală, forța unui mozaic se citește în special de la distanță.

Scopul expoziției este cel de promovare a secției, de a-i îndemna pe absolvenții liceelor de arte din România și pe toți cei care iubesc arta mozaicului și vor să cunoască un univers fascinant, frumos, uneori greu de înțeles, plin de taine, să se gândească dacă nu cumva Secția de Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie din Alba-Iulia nu este răspunsul pe care îl caută în adâncul sufletului lor.”,  a precizat Gabriela Popescu, responsabil PR.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.