Aşezarea pitorească ascunsă de ochii lumii printre dealurile subcarpatice, înzestrată cu aur verde la suprafaţă şi aur negru în adâncuri, Ţicleniul Gorjului, prin grija Providenţei a avut parte, un timp relativ îndelungat, şi de un preot pe măsură, Damian Ţicleanu. Acesta, prin bogăţia lui sufletească, a contribuit substanţial la dezvoltarea localităţii. Semantica nu este numai o coincidenţă este o identitate suprapusă, omogenă, realizată de Creator în scopul binefacerii pentru această localitate.
Astfel, un sătuc, după cum se afirma, uitat de Dumnezeu care, dacă aşa a fost, ulterior, şi-a îndreptat atenţia către el, aducându-l în starea unei mici minuni. În scurt timp, deveni o urbe prosperă, cu o civilizaţie promiţătoare, înscriindu-se pe harta ţării la un loc de cinste. În latura spirituală a civilizaţiei, a emancipării, regretatul preot Damian Ţicleanu, printre alţi factori, a avut un rol destul de important.
Era un om destins, calm, liniştit, jovial şi, în acelaşi timp distins, cu însuşiri remarcabile ce-i conturau şi definitivau personalitatea. Prezenta o eleganţă fizică şi spirituală marcantă şi involuntar afişată. Îşi iubea şi respecta profesia pe care o practica ireproşabil, bucurându-se de încrederea şi respectul tuturor enoriaşilor.
Respectul de sine completa şi-i onora profesia de preot, ceea ce nu se întâmplă peste tot în domeniu, din păcate (sic) îndeosebi în prezent, când din media se află lucruri reprobabile şi detestabile comise de unii neaveniţi în această profesie. Dovedea cumpătare şi înţelegere pentru cei nevoiaşi.
În această privinţă e demn de relatat următorul fapt. Era o tradiţie ca în pre-zilele Crăciunului, când se deplasa la fiecare locuinţă şi făcea slujbe religioase, gazdele să-i ofere ceva, îndeosebi muşchiuleţul porcului tăiat. Când tatăl meu i-a oferit aşa ceva, l-a refuzat politicos, spunându-i să-l lase pentru copii.
După slujbele religioase ţinute duminica în biserică, urmau adevărate lecţii de educaţie şi morală făcând trimitere la Decalog, cele zece porunci. În acea perioadă nu aveau loc evenimente deosebite infracţionale, fapt ce se datora, în bună parte, preotului Ţicleanu, care ştia să cultive linişte şi pace, bună înţelegere şi convieţuire în rândul populaţiei.
Legile, codurile penale, erau mai puţin cunoscute. Decalogul, pildele şi sfaturile preotului le-au înlocuit bine şi timp îndelungat, faţă de ce se întâmplă în prezent în domeniul justiţiei. Una din porunci ,,să nu furi” era întărită şi de proverbul:
„Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Azi se fura nu numai boul, ci şi căruţa încărcată cu avuţie.
În societatea contemporană sau în creaţia literară, puţine persoane sau personaje se mai întâlnesc şi le poţi compara cu preotul Damian Ţicleanu. Sub rezerva că nu a fost şi scriitor, ar putea fi comparat cu Agârbiceanu sau Galaction, colegi de breaslă cu care se mândreşte istoria literaturii române, istorie care le-a recunoscut meritele şi în perioada regimului comunist.
Aceasta, în pofida unor trâmbiţaşi care subestimează cultura din acea perioadă, rolul bisericii şi al reprezentanţilor ei. Şi în viaţa familială preotul Ţicleanu a fost un exemplu de urmat, a constituit un cuplu deosebit. În ziua înmormântării sale, soţia nu a suportat greaua încercare şi a plecat pe urma soţului iubit. Acest fapt ar putea fi un subiect de roman sau a unei piese de teatru.
Memorabilă şi inconfundabilă a rămas în conştiinţa urbei expresia interogativă, adresată cu blândeţe şi prietenie tuturor pe care îi întâlnea: ,,Ce faci, măi, gorjeanule?” Se pare, şi tare aş dori să nu greşesc că, actualul şi tânărul preot al urbei, care face parte din acelaşi arbore genealogic, să-i urmeze exemplul.
Cred în aceasta pentru că s-a implicat trup şi suflet profesiei sale. De menţionat este un fapt mai aparte, a înfiinţat în cadrul bisericii o bibliotecă. Din câte cunosc, nu sunt singurul care împărtăşesc asemenea sentimente de respect şi recunoştinţă faţă de defunctul preot, Damian Ţicleanu, ci, mai întreaga urbe. Din aceste considerente, sugerez administraţiei locale părerea ca preotul Damian Ţicleanu să fie considerat cetăţean de onoare, post mortem, al oraşului Ţicleni.
Ion Văleanu-Vâlceanu (autor)
