Medicii specialiști spun că există cinci alimente care ar trebui consumate în fiecare zi, căci sunt foarte benefice pentru sănătatea noastră. Iată care sunt acestea: lactatele, legumele și fructele, pâinea integrală, uleiul de măsline! Respectați această indicație?
Nutriționiștii spun că există o listă cu produse care trebuie consumate dacă se poate în fiecare zi, indiferent de vârsta pe care o avem. Așadar, primele pe lista mai sus amintită sunt lactatele, aici intrând laptele, sana, chefirul, iaurtul, brânzeturile. Acestea conțin vitamine, minerale și proteine de cea mai bună calitate. Nutriționiștii susțin că lactatele conțin toți aminoacizii esențiali, iar persoanele care decid să scoată carnea din alimentație, n-ar trebui să renunțe la lactate. Fructele trebuie incluse în orice dietă sau obicei alimentar, dar trebuie consumate fie înainte de masă fie la patru ore după masă. Fructele sunt desertul ideal, căci zahărul din ele se asimilează mult mai lent decât cel din dulciuri. Citricele conțin, așa cum știe toată lumea, vitamina C, care aduce deosebite beneficii sănătății. Bananele conțin potasiu, perele conțin vitamina C, B și A și ajută la digestie. Consumați cât mai multe fructe nepregătite termic.
Slabe în calorii, dar bogate în vitamine și fibre. Legumele ajută la tranzit, intensifică arderile. Ceapa, de exemplu, este una dintre cele mai consumate legume și conține vitaminele A, B, C, E, minerale, potasiu, calciu, fosfor, magneziu și zinc. Usturoiul țelina, morcovii și legumele verzi sunt iarăși recomandate. De ce ne recomandă medicii nutriționiști uleiul de măsline? Pentru că acesta conține Omega 3 și 6. Cel mai bun ulei ar fi cel presat la rece. Pâinea integrală conservă bobul de grâu intact, bogat în vitamine și fibre.