Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În luna dedicată cu precădere femeilor, Muzeul Național de Istorie a României anunţă deschiderea micro-expoziţiei temporare „Aida Tasgian. Graficiană, machetatoare, artistă”. Proiectul face parte din seria „Exponatul lunii” și este accesibil publicului până pe 8 aprilie 2022, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.

Proiectul expozițional reprezintă un omagiu adus contribuției femeilor la istoria artei și cea a filateliei românești, la confluența cărora se regăsește Aida Tasgian (1936-2014), artistă de origine armeană și una dintre puținele machetatoare de mărci poștale românești.

„Expoziția cuprinde o parte din numeroasele machetele de mărci poștale realizate de artistă, aflate în Colecția Filatelică a României. De la cele mai timpurii până la creațiile din perioada maturității, acestea surprind evoluția și transformările stilistice prin tema și discursul vizual abordat. «Ziua internațională a copilului» (1956), «Crucea Roșie» (1956), «Ziua internațională a femeii» (1960), «Fluturi» (1960) – premiat la concursul «Cea mai frumoasă marcă a anului», «A XV-a aniversare a Federației Mondiale a Tineretului Democrat» (1961), «Muzeul Satului» (1963) – gravuri executate de artistul grafician și machetator Ion Dumitrana, sunt câteva dintre emisiunile machetate de Aida Tasgian și incluse în expoziție.” au precizat organizatorii.

Aida Tasgian

 

Aida Tasgian

Aida Tasgian a urmat cursurile Școlii Medii de Artă Plastică din București, pe care a absolvit-o în anul 1954. În același an, s-a angajat la Fabrica de Timbre, unde a lucrat ca graficiană și specialistă în gravură și cromogravură. De-a lungul carierei sale în acest domeniu preponderent declinat la masculin, a machetat 319 timbre pentru 80 de emisiuni. Recunoașterea pentru activitatea sa în machetarea mărcilor poștale a venit odată cu participarea la concursurile de profil, fiind distinsă cu premii pentru un număr semnificativ de timbre și emisiuni pe care le-a realizat.

Moștenirea artistică lăsată nu se rezumă, însă, la lumea timbrelor pe care le-a machetat. Multiplele ipostaze creatoare pe care aceasta le-a îmbrățișat arată ușurința artistei depline, mânuind instrumente și mijloace variate de expresie. Alături de machetele de mărci poștale din Colecția Filatelică a României, în expoziție sunt incluse piese din colecția doamnei dr. Marie‑Louise Constantinescu, fiica Aidei Tasgian. Publicul va avea prilejul să vadă, de asemenea, fotografii ale artistei și obiecte de lucru care i-au aparținut, respectiv miniaturi, lucrări de grafică și picturi circumscrise unei palete diverse de exprimare plastică, atât prin minuțiozitatea specifică realismului, cât și prin tușe specifice artei abstracte.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.