Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Anul acesta, programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare RoRec a acordat patru premii naționale! Patrulele locale din județele Gorj, Argeș și Vâlcea ocupă primele trei locuri pe țară, la ediția 2016-2017. Pentru prima oară în istoria programului, a fost oferită și o mențiune de onoare, pe care o câștigă județul Harghita, clasat pe locul IV.

Asociația RoRec premiază toate echipele eligibile din județele câștigătoare – 75 de grădinițe, școli și licee deopotrivă, după cum urmează:  27 în Gorj, 14 în Argeș, 16 în Vâlcea și 18 în Harghita. Potrivit organizatorilor, fiecare dintre cele 4 județe câștigă un premiu pe țară pentru a doua oară de când participă în program! Fiecare echipă județeană a mai urcat o dată pe podiumul național, la edițiile precedente: județul Gorj a fost câștigător național la ediția 2015-2016, Argeș – la ediția 2014-2015, Vâlcea s-a numărat printre premianții din 2013-2014 iar echipa din Harghita a triumfat prima oară la ediția 2014-2015. La ediția de anul acesta au participat 740 de unități de învățământ din București și toate județele iar 8 echipe locale s-au calificat pentru premiile naționale: Gorj, Argeș, Vâlcea, Harghita, Sibiu, Călărași, Sălaj și București. În luna octombrie 2016, peste 15.800 de preșcolari, elevi și liceeni din țară s-au înscris în programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare cu o misiune ecologică importantă: să încurajeze colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comunitățile lor și să contribuie la colectarea a minimun 50g de DEEE per locuitor al județului (respectiv, al sectorului din București) unde locuiesc.

Pe 25 septembrie se va lansa ediția a VII-a a Patrulei de Reciclare. Dascăli din grădinițe, școli și licee de oriunde din țară sunt invitați să își înscrie echipele în acest program de voluntariat și educație care a format deja o generație de tineri responsabili și implicați în viața comunității lor.

Premiul I – Județul Gorj

Bustuchin, Școala Gimnazială Poiana Seciuri, Profesor Coordonator Ioana Raluca Spiridon
Motru, Colegiul Tehnic Motru, Profesor Coordonator Iulica-Daniela Ardeiu
Aninoasa, Școala Gimnazială Groșerea, Profesor Coordonator Iuliana-Doinița Puiu
Baia de Fier, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Profesor Coordonator Valentina Roxana Dungan
Bălănești, Școala Gimnazială „Ion Popescu-Voitești”, Profesor Coordonator Narcisa-Ioana Stamatescu
Borăscu, Școala Gimnazială Borăscu, Profesor Coordonator Dan Gelu Bănică
Borăscu, Școala Gimnazială Miluța, Profesor Coordonator Maria Găina
Bumbești-Jiu, Colegiul „Mihai Viteazul”, Profesor Coordonator Luminița Golumbeanu
Bustuchin, Liceul Tehnologic Bustuchin, Profesor Coordonator Vasile Irinel Spiridon
Dănești, Școala Gimnazială Nr.1 Dănești, Profesor Coordonator Nicoleta Brînzan
Drăgotești, Școala Gimnazială Drăgotești, Profesor Coordonator Angelica Necșulea
DrăguteștiȘcoala Gimnazială Drăgutești, Profesor Coordonator Mariela Mitroi
Fărcașești, Școala Gimnazială ”Victor Popescu”, Profesor Coordonator Mădălina Balu
Motru, Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, Profesor Coordonator Alexandra Drăgan
Pestișani, Liceu Tehnologic „C. Brâncuși”, Profesor Coordonator Nadia Gherghinoiu
Polovragi, Școala Gimnazială Polovragi, Profesor Coordonator Nicolae Zăvoianu
Roșia de Amaradia, Liceul Tehn. Roșia de Amaradia, Profesor Coordonator Petre Dinei
Rovinari, Școala Gimnazială nr.1, Profesor Coordonator Adriana Argintaru
Târgu Jiu, Grădinița Nr.31, Profesor Coordonator Mirela-Mihaela Chirilă-Pătrașcu
Târgu Jiu, Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Profesor Coordonator Gabriela Cutuca
Tg Jiu, Palatul Copiilor Tg Jiu, Profesor Coordonator Florin Arpezeanu
Tg.Jiu, Colegiul Tehnic Nr.2 Tg.Jiu, Profesor Coordonator Mirela Diaconescu
Tg-Jiu, Grădinița ”Mihai Eminescu”, Profesor Coordonator Alina Oana Cornescu
Tg-Jiu, Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, Profesor Coordonator Emilia Simona Mocanu
Tg-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”, Profesor Coordonator Simona Ionela Mîndruleanu
Tg-Jiu, Colegiul Auto „Traian Vuia”, Profesor Coordonator Minodora-Constanța Pîrvulescu
Turcinești, Școala Gimnazială „Grigore Geamănu”, Profesor Coordonator Mirela Iacobescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.