Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

O sută de copaci au fost plantați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu în cadrul unei acțiuni organizate de către Clubul Rotary. Acțiunea s-a desfășurat sâmbătă, 11 noiembrie, iar acțiunea se numește „Rotary plantează”. 

La acțiunea de plantare au participat membrii Clubului Rotary Târgu Jiu, alături de tinerii de la „Interact” Târgu Jiu, cu sprijinul Allianz Tiriac. Au fost plantați: paltini, stejari roși platani, tei, gingobiloba. „A fost o acțiune reușită și suntem extrem de încântați de participarea tinerilor. Doresc să adresez mulțumiri tuturor participanților, membri ai Clubului Rotary Târgu-Jiu  și ai familiilor acestora, tinerilor noștri de la Interact și Primăriei Târgu-Jiu. O mențiune specială pentru prietenii noștri Nicolae Goață și Adrian Tudor  care  s-au ocupat de organizarea acestei acțiuni și tuturor celor care au contribuit la reușita acesteia”, a declarat Stefan Ghimiși, președintele Clubului Rotary Târgu-Jiu.

„Este nevoie să ne unim forţele“

Clubul Rotary Târgu Jiu alături de celelalte cluburi din Districtul 2241-România și Republica Moldova este implicat într-un proiect cu un obiectiv ambițios, acela de a planta un milion de copaci la nivelul Districtului. „Suntem cu toţii preocupaţi de sănătatea din prezent a mediului şi a oamenilor, precum şi de binele urmaşilor noştri. Aerul pe care îl respirăm este produs şi de păduri şi ceea ce se întâmplă în ultimii 28 de ani nu ne dă speranţe de mai bine. Este nevoie să ne unim forţele pentru un proiect de anvergură, cu impact major şi constant de-a lungul timpului“, a mai precizat Ștefan Ghimiși.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.