Cătălin Zoican, tânărul din Motru care activează în Țara Galilor: „Îmi doresc să mă întorc în țară, mă îndrept spre antreprenoriat mai mult, legat de educație în special!”

Cătălin Zoican, tânărul din Motru care activează în Țara Galilor: „Îmi doresc să mă întorc în țară, mă îndrept spre antreprenoriat mai mult, legat de educație în special!”

- in Interviuri, Romania civila, Slider
17783
1

Absolvent al Colegiului Tehnic Motru, acum inginer cu diplomă în „Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură”, Cătălin Zoican activează în Țara Galilor, unde învață despre managementul hotelier. În timpul liber, Cătălin sau „Zozo” cum îi spun prietenii, se ocupă de un site de dezvoltare personală dedicat tinerilor. Tânărul a activat în anii de facultate ca și consilier privind orientarea în carieră și a urmat și un internship în Parlamentul României. Profesorul Niculina Chițulescu de la CT Motru își amintește și acum despre elevul Zoican: „Cătălin Zoican, elev al C.T. Motru în perioada 2008-2012, a reprezentat profilul elevului creativ și dinamic, cu inițiativă, manifestând o vie și permanentă curiozitate. Avea încredere în forțele proprii, are o capacitate deosebită de comunicare, de deschidere spre nou. Pot spune că a fost sufletul activităților extrașcolare în acea perioadă, în special a celor de mediu, profilul la care Cătălin a studiat. Un copil sociabil și comunicativ, calități care i-au deschis un drum frumos încă din anii de liceu. Îi doresc în continuare să i se deschidă mereu noi drumuri, mari oportunități, pentru că va ști, cu siguranță, cum să le abordeze”.

 

Reporter: Să începem cu anii de școală. Cum au fost cei de liceu?

Cătălin Zoican: Fiind născut și crescut în municipiul Motru, am urmat cursurile Școlii Generale Nr. 1 și apoi Colegiul Tehnic Motru. Am absolvit la profilul Protecția Mediului. Liceul îl văd tot timpul ca pe o perioadă de probă unde poți încerca să fii cine vrei tu, până descoperi ce îți place. Așa am făcut și eu. Mergeam la toate acțiunile desfășurate pentru elevi. Activitățile mele preferate erau cele legate de natură, de protecția mediului. Mulțumită încrederii pe care mi-au acordat-o dascălii mei, am putut participa la diferite simpozioane unde am primit diverse premii, care îmi hrăneau dorința de a deveni mai bun.

Rep.: Ce facultate ai absolvit? Ce rezultate ai avut?

C.Z.: Am absolvit cursurile Facultății de Agricultură și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură unde, pe lângă anii de studiu, am activat ca și consilier privind orientarea în carieră. Așa am avut mereu contact cu studenții, mi-am dezvoltat abilități de comunicare foarte bune, fiind invitat ca speaker motivațional la seminariile bazate pe educație.

Rep.: Ești absolvent și de master. Ce specializări ai?

C.Z.: Pentru master am ales două specializări: Utilizarea durabilă a terenurilor agricole, cât și Management în Alimentație Publică și Agroturism, pentru ca pe viitor să pot da o mână de ajutor la dezvoltarea turismului ecologic, de care țara noastră are mare nevoie, având un potențial foarte mare.

Rep.: Cu ce te ocupi acum? Ești în Anglia, în Țara Galilor mai exact.

C.Z.: În prezent fac un stagiu de practică la un Hotel din Țara Galilor, plătit de firma respectivă. Aici învăț despre managementul hotelier, iar în timpul liber lucrez la crearea unui blog ce are ca temă principală educația non-formală a tinerilor.

Rep.: Vorbește-ne despre blogul pentru educația tinerilor.

C.Z.: În școală învățăm multe lucruri, învățăm o meserie, dar avem nevoie de ceva mai mult ca să ne descurcăm, avem nevoie de abilități de comunicare, de abilități pentru a lucra în echipă. În principu, avem nevoie de o dezvoltare persoanală adecvată. Înțeleg că programa școlară este foarte încărcată, tocmai de aceea vreau să aduc un plus educației, ceva ce faci după școală, care să te ajute în relațiile personale și în mediul în care îți desfășori activitatea.

Rep.: Ești interesat de domeniul motivațional, de o carieră ca și speaker motivațional. Ce crezi că îi poți învăța pe ceilalți?

C.Z.: În ultimul timp sunt tot mai mulți speakeri motivaționali, care transmit doar un mesaj de încurajare, apreciez, este foarte bine, dar avem nevoie de lucruri practice care să fie adoptate în rutina noastră zilnică cu scopul de a deveni mai buni. Vreau să găsesc soluții concrete care să îi ajute pe tineri.

Rep.: Care au fost împrejurările în care ai ajuns în Paralmentul României pentru Internship?

C.Z.: Am auzit despre acest proiect de la profesorii mei din facultate, așa că am zis să aplic și eu. Erau șanse slabe, 60 de locuri disponibile pe toată țara, dar în urma examinării aplicației mele, am fost invitat la un inerviu pe care l-am trecut cu succes! M-am bucurat. Am făcut parte din echipa Serviciului de Audit, unde am învățat despre atribuțiile unui auditor și controlul managerial.

Rep.: În timpul facultății ați lucrat? Dar în perioada masterului?

C.Z.: Pe tot parcursul facultății am lucrat, mi-am dorit cât mai multă experiență profesioanală, energia pe care o am, m-a ajutat foarte mult să fac față tuturor provocărilor întâlnite. Am avut diverse job-uri, nu am fugit niciodată de muncă! Unul dintre cele mai importante a fost în cadrul Grupului de Inițiativă Educativă –Edmundo unde mi-am dezvoltat abilități noi, de aici și dorința de a merge mai departe pentru educație. Am făcut prezentări în liceele din Sud-Vestul țării, încurajând elevii să meargă la studii în străinătate. Ca și experiență în străinătate, pot vorbi despre vara anului 2014, când am plecat în America, printr-un program Work and Travel, care m-a ajutat să-mi lărgesc orizonturile și să îmi doresc mai mult.

Rep.: Ai fost și în Letonia.

C.Z.: Cu ajutorul programului Erasmus am ajuns în Letonia, unde am studiat Business and Comunication pentru 6 luni, după care au urmat alte două stagii de practică, în Croația și Țara Galilor. O perioadă foarte importantă pentru mine, în care am reușit să călătoresc în aproximativ 25 de țări. Mi-am făcut mulți prieteni internaționali, am învățat despre culturi și mentalități noi.

Rep.: Care sunt principiile după care te ghidezi în viață?

C.Z.: Să nu îți fie frică de eșec, dă-ți șansa să greșești! Viața este ca un teren de joacă, cine are curajul să meargă spre centru și să se bucure de toate reușitele și greșelile, este cel care câștigă! Restul stau pe margine, sunt spectatori, judecă și critică. Aceștia nu vor simți niciodată gustul și emoția deplină a victoriei.

Rep.: Te vei întoarce pentru a profesa în România? Legat de Gorj, ce planuri ai?

C.Z.: Îmi doresc să mă întorc în țară, mă îndrept spre antreprenoriat mai mult, legat de educație în special. Gorjul va fi tot timpul locul unde m-am format, așa că am să fac tot posbilul să dau o mână de ajutor la conturarea unui viitor mai bun pentru acest județ, ca reper principal o să fie școala, deoarece mă încred foarte mult în educație, fiind o rețetă sigură a succesului.

1 Comment

  1. Poate va face o treaba buna in tara.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *