Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” sărbătorește mâine, 15 februarie 2022, prima ediție a Zilei Naționale a lecturii, prin organizarea mai multor activități menite să încurajeze și să promoveze lectura.
Bibliotecarii din cadrul secției Depozit general au pregătit o expoziție de carte Marin Sorescu, disponibilă în salonul expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Expoziția poate fi vizitată începând cu ora 10.00.
O altă expoziție, care cuprinde cărți rare, apărute în exil, va fi disponibilă în sala „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”. Tot în sala „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” se vor desfășura, în intervalul 11-14, sesiuni de lecturi publice, care vor fi transmise live pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
O altă activitate care celebrează Ziua națională a lecturii se va desfăsura în secția Mediatecă și American Corner Craiova. Între orele 10.00 și 12.00, bibliotecarii secției vor susține două sesiuni de lectură. Evenimentul se va desfășura pe platforma online Zoom, cu participarea preșcolarilor și a școlarilor de la Colegiul Național „Elena Cuza”, Grădinița „Paradisul copiilor” și Gradinița „Floare Albastră”, coordonați de cadrele didactice.
Ziua Națională a lecturii este marcată și de bibliotecarii din cadrul serviciului Relații cu publicul. Rodica Pavălan, șef serviciu, va participa, începând cu ora 14.00, la dezbaterea „De ce (să) citim”, care va avea loc la Liceul Teoretic „Henri Coandă” și va vorbi despre importanța lecturii în procesul educativ.
Ziua Națională a lecturii se va sărbători în fiecare an, pe 15 februarie, și este menită să atragă atenția asupra rolului deosebit de important al lecturii în viața fiecăruia dintre noi, copii și adulți deopotrivă.