Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul de Artă Brașov vă invită vineri, 15 septembrie 2023, începând cu ora 18.00, la vernisajul expoziției „Re:Imagine Brașov”. Organizată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, expoziția aduce împreună lucrările artiștilor contemporani brașoveni inspirate din patrimoniul construit al orașului! Evenimentul de deschidere va avea loc la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21.

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă Brașov, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană, a organizat o serie de 4 evenimente în cadrul proiectului „Re:Imagine Brașov”. În cursul acestora, artiști brașoveni contemporani au fost invitați să transforme muzeul în atelier de creație. Pornind de la elementele de patrimoniu pe care artiștii le consideră relevante pentru identitatea orașului, inspirați din bogata istorie a Brașovului sau din experiența actuală, ei au creat noi opere de artă în prezența publicului vizitator.

Expoziția prezintă lucrările artiștilor brașoveni: Anda Ansheen, Bianca Anton, Sebastian Beianu, Bianca Bideac, Silviu Blidaru, Raluca Cozma, Corina Drăgan, Anita Frâncu, Ana-Maria Gălețeanu, Beatrice Gherghel, Alexandra Gold, Homeboy, Xenia Pamfil, Teodora Pica, George Roșu, Magdalena Stăvilă, Agata Secelean, Carmen Țanu, Andreea Lozioara Zamfir, Alice-Helen Zigman.

Proiectul „Re:Imagine Brașov” și-a propus să faciliteze interacțiunea dintre artiștii contemporani și patrimoniul orașului Brașov, urmărind aducerea în contemporaneitate a patrimoniului arhitectural care definește Brașovul prin lucrările artiștilor care trăiesc și creează în acest oraș. Procesul de creație al artiștilor a devenit un act public, lucrările fiind realizate în sălile muzeului. Vizitatorii au avut ocazia să descopere procesul de creație al artiștilor, să interacținoeze cu aceștia și să descopere mai multe despre istoria clădirilor emblematice recreate. În urma evenimentelor au fost produse scurte materiale video disponibile pe canalul de Youtube al Muzeului de Artă Brașov.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2023.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.