Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Renumitul actor, scenarist regizor, caricaturist și scriitor Horațiu Mălăele a primit titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universității „Constantin Brâncuși“ (UCB). Festivitatea s-a desfășurat în cadrul Complexului „Debarcader“, care poartă de acum numele marelui artist. 

IMG_6055

Președintele Senatului UCB, Adrian Gorun, a prezentat „Laudatio“ în care a menționat câteva aspecte necunoscute din viața lui Horațiu Valentin Mălăele, numele complet al artistului laureat. Astfel, artistul a fost interzis, în anul 1988, în urma unor critici mai mult sau mai puțin voalate asupra regimului.

Mălăele nu a mai avut dreptul să urce pe o altă scenă în afara celei de la teatrul la unde era angajat timp de un an de zile. În urma acestui episod, artistului i-a încolțit ideea de fugi din țară. Nu și-a mai pus în practică planul, pentru că regimul comunist a căzut în iarna anului 1989.

„Doamnelor şi domnilor, v-am spus o poveste de viaţă ce se poate concentra în trei cuvinte – Horaţiu Valentin Mălăele. Este aici, lângă noi, nu ştiu în ce măsură pe el l-a încântat povestea lui, rostită de altcineva, ştiu însă că ne încânta prin tot ceea ce urmează. Pentru tot ceea ce a construit în teatrul românesc, pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea culturii naţionale, Senatul Universităţii 《Constantin Brâncuşi》 din Târgu-Jiu, întrunit azi, 25 mai 2015, îi acordă înaltul titlu de Doctor Honoris Causa, medalia şi macheta jubiliară la 25 de la înfiinţarea instituţiei noastre”, a spus Adrian Gorun.

Cum și-a prezentat Mălăele viața și cariera

Horațiu Mălăele a mărturisit că emoțiile îl încearcă într-un asemenea moment: „Sunt copleşit de ceea ce am auzit, depăşeşte cu multe orice emoţie pe care am trăit-o până acum în faptele mele conjuncturale, făcute cu intenţie sau din întâmplare. (…)

Vreau să mulţumesc Universităţii 《Constantin Brâncuşi》pentru această alegere, excepţională din punctul meu de vedere, să mulţumesc domnului profesor doctor şi preşedinte al Senatului, şi prieten, Adrian Gorun pentru modul intelectual şi senin aristocrat în care a sintetizat viaţa mea cât a fost, aşa cum a fost. Te întâlneşti cu asemenea lucruri, cu asemenea tip de sinteze, doar în asemenea ocazii (…)“.

Discursul său a fost magistral, în stilul caracteristic lui Horațiu Mălăele.

Sala „Horațiu Mălăele“

Horațiu Mălăele a avut parte de o surpriză. Sala de ceremonii din cadrul UCB îi va purta numele, plăcuța cu noua denumire fiind dezvelită în prezența sa. Artistul nu se aștepta și a fost bucuros de gestul conducerii UCB.

În holul Complexului Studențesc a avut loc și o expoziție cu diferite desene semnate de Horațiu Mălăele. Artistul a semnat mai multe desene, care au rămas în colecția universității.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.