Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un număr de 57 monumente istorice din județul Gorj riscă să ajungă doar o amintire și asta pentru că starea lor este deplorabilă. Degradarea avansează cu fiecare an, dar fonduri nu se găsesc pentru restaurare. Problema o reprezintă proprietarii acestora, care sunt de negăsit în multe cazuri. Astfel, obiectivele de patrimoniu sunt distruse de timp și intemperii.

În județul Gorj există 501 monumente istorice, însă în cazul a 57 situația este delicată. Din păcate, datoria de a le reabilita revine proprietarilor, însă aceștia lasă obiectivele de patrimoniu să se degradeze tot mai mult în fiecare an. „Situația cea mai gravă se întâlnește la un număr de 57 obiective care ar necesita neapărat lucrări de restaurare. Exemplele sunt deja celebre, au apărut și în presă, însă nu s-au găsit fonduri pentru restaurarea lor. Reamintim aici Casa Costică Bărbătescu de la Bărbătești; Casa Moangă Pleșoianu de la Săcelu; Cula Cioabă Chintescu de la Șiacu, comuna Slivilești; Biserica de lemn Sf. Gheorghe Pișteștii din Vale, comuna Bălănești; Biserica de lemn Sf. Nicolae de la Baia de Fier, cătun Sohodol; Biserica Sf. Nicolae de Glogoveanu, comuna Glogova; Casa Cepleanu de la Ceplea; Biserica de lemn Sf. Nicolae din Polovragi; Cula de la Groșerea, dar și altele. În urma monitorizării monumentelor istorice de arhitectură s-a constatat că monumentele de arhitectură din lemn, predominant biserici, au nevoi diferite față de restul obiectivelor care sunt executate din cărămidă, astfel multe dintre ele au nevoie de lucrări de restaurare și consolidare, respectiv restaurare a picturii, refacerea tencuielilor exterioare sau acoperiș realizat din tablă sau țiglă, material improprii pentru valoarea lor arhitecturală și incompatibile cu actuala calitate de monument istoric a acestora”, a declarat Pompiliu Ciolacu, director Direcția Județeană pentru Cultură Gorj.

În perioada 2000- 2016 au beneficiat de reabilitare un număr de 16 monumente istorice, acestea fiind recondiționate cu fonduri din Planul Național de Restaurare.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.