Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Gorjenii care iubesc arta tradițională și meșteșugurile populare au posibilitatea să își achiziţioneze produse tradiţionale, de artizanat, ceramică, mobilă pictată şi nu numai, căci la Târgu-Jiu, în centrul urbei, are loc o nouă ediţie a „Târgului Meşterilor Populari din România”. Târgul va funcţiona pe toată durata săptămânii 21-27 august.

La ediţia din acest an participă foarte mulţi meşteri din ţară care vin pentru prima dată la Târgu Jiu cu produse extraordinare. Constantin Murgăceanu, din Olt, cu ceramică; Ovidiu Teodorescu, Dâmboviţa, cu metaloplastie; Cristina Irimescu, din Vâlcea,  cu costume populare şi Elena Băniceru, Dâmboviţa, cu pictură pe sticlă, sunt doar câtiva dintre meşterii care vin pentru prima dată la Târgu Jiu. Ovidiu Teodorescu din Dâmboviţa spune că pasiunea vieţii lui este sculptura în metal, iar noutatea operei sale, alcatuită în majoritate din icoane, stă în metoda folosită. „Este a XII-a ediție a acestui târg. Vreau să vă mulțumesc tuturor, căci ne faceți o deosebită onoare prin prezența domniilor voastre! Pentru că domniile voastre vă încăpățânați să nu piară arta tradițională. Ceea ce faceți dvs. este extraordinar! Lumea începe să priceapă ce înseamnă arta tradițională românească, este o reîntoarcere la arta tradițională. Ceea ce ne bucură foarte mult”, a spus Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

La Târg mai participă Marius Mihuţ de la Bihor cu vioara cu goarnă, Rozalia Gheorghesi Graur din Mureş cu împletituri pănuşi şi Mathe Deneş cu ceramică de Hargita, dar şi alţi meşteri extrem de talentaţi din Hunedoara, Suceava, Bistriţa Năsăud, Neamţ, Argeş, Olt, Alba, Cluj, Mehedinţi, Bucureşti, Dolj şi Mureş. „Avem aici creatori ai geniului popular, dumnealor creează arta adevărată tradițională. Ei sunt cei care nu lasă să moară arta tradițională! Am căutat să aduc aici unii dintre cei mai valoroși din România. A trebuit să refuz mulți meșteri, dorința noastră ar fi să avem peste 100 de meșteri aici! Vom căuta resurse ca să mărim aria participării la Târg. O avem aici pe Veturia Suciu, avem meșteri importanți. Îl avem pe meșterul popular cu vioara cu goarnă”, a afirmat Pompiliu Ciolacu, la rându-i meșter iconar. Așadar, pe parcursul întregii săptămâni sunteți așteptați la Târgul Meșterilor Populari din România!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.