Am descoperit un sat în județul Gorj unde mai locuiesc doar patru persoane, un sat uitat de timp și lume. Tot în acest sat există și un monument istoric acoperit de buruieni, un vestigiu al trecutului, care ne vorbește despre istoria și cultura zonei. Am rămas dezamăgiți de ce am găsit aici, un contrast puternic între ceea ce a fost odată și realitatea actuală.
Satul Boia, căci despre el este vorba, se află la liziera unei păduri, într-un peisaj pitorească care seduce privirea, dar care, din păcate, ascunde povestea unui loc uitat. În desișul acestei păduri se află o bisericuță de lemn, declarată monument istoric, care stă ca un martor tăcut al vremurilor apuse. Această bisericuță a fost construită în anul 1740, având un farmec aparte, cu detalii arhitecturale ce reflectă tradițiile locale.
Legenda locului spune că aici a oprit Tudor Vladimirescu în anul 1821, adăugând astfel o notă de dramatică și importanță istorică satului Boia. Din păcate, astăzi, atât bisericuța cât și împrejurimile ei sunt acoperite de buruieni, lăsând impresia unui loc abandonat, care a fost o dată plin de viață și semnificație. Această situație ne face să ne gandim la necesitatea de a păstra și revaloriza patrimoniul cultural, astfel încât poveștile acestor locuri să nu fie complet uitate.
Îngrijorarea noastră crește când ne imaginăm cum, în urmă cu sute de ani, comunități întregi se adunau în aceste locuri pentru a sărbători, a se ruga și a-și trăi viețile. Astăzi, rămâne doar ecoul acestor suflete, iar satul Boia devine un simbol al trecerii timpului și al uitării, o lecție despre importanța istoricului și a valorii pe care o au locurile sacre în formarea identității comunității. Interpretarea și păstrarea acestor moșteniri devin esențiale, nu doar pentru cei câțiva locuitori rămași, ci pentru întreaga societate.
