Piatra de temelie a Conacului Bălcescu a fost pusă în 1828 de Iancu Balcescu și Zinca, mama lui Nicolae Balcescu. Conacul a suferit mai multe transformări până la forma sa actuală. În 1907, s-au făcut lucrări mari de reconstrucție, dublând clădirea. În 1913, s-a adăugat un foișor de tip cula.
Cele mai ample lucrări au avut loc în perioada interbelică, între 1936-1939, când strănepotul lui Nicolae Balcescu, Radu Mandrea, a construit etajul, completând Conacul.
La sfârșitul anilor ’50, Radu Mandrea, nepotul lui Barbu, decide să doneze conacul statului român pentru a crea un așezământ numit Căminul Nicolae Bălcescu.
În 1948, Radu N. Mandrea, din București, a semnat un act de donație prin care oferea Conacul Bălceștilor, care includea parc, pădure și grădină, pentru a fi un loc de reculegere și studiu pentru cărturari și artiști.
Între 1948-1968, conacul a fost un loc de odihnă și creație pentru scriitori și artiști, inclusiv M. Sadoveanu și Camil Petrescu.
În 1966, după o vizită a lui Nicolae Ceaușescu, s-a decis ca Căminul Nicolae Bălcescu să devină muzeu.
Pe 15 aprilie 1968, Consiliul Popular Județean Vâlcea a decis înființarea Muzeului „Nicolae Bălcescu” în comuna Bălcești, în clădirea unde revoluționarul a trăit și a planificat Revoluția de la 1848.
Muzeul a avut o semnificație culturală importantă, iar în perioada 1968-1991 a funcționat sub Muzeul Județean Vâlcea. În 1991, muzeul a devenit independent, cunoscut ca Memorialul „Nicolae Bălcescu”.