Învățătorul gorjean Victor Popescu a intrat în folclor prin faptele de vitejie de care a dat dovadă în timpul Primului Război Mondial. Acesta a pus bazele unei trupe de partizani, care au atacat trupele germane, provocându-le mari pierderi. Victor Popescu a fost unul dintre cel mai căutați oameni din România, pe capul acestuia fiind pus un preț enorm.
Victor Popescu s-a născut la data de 26 septembrie 1886 în localitatea gorjeană Valea cu Apă. A învăţat la școala din satul natal, iar studiile gimnaziale la Târgu-Jiu. A urmat doi ani de liceu (1898 – 1900) la „Traian” din Turnu Severin și la „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Urmând tradiţia din familie s-a înscris la Școala Normală București, pe care a absolvit-o în anul 1907, cu media generală 9,60. A fost repartizat învăţător la Școala din Bărbătești, dar a plecat să-și satisfacă stagiul militar, la Regimentul 18 Infanterie Gorj. După armată a ajuns coleg cu tatăl său, la școala din Valea cu Apă.
S-a deghizat în țigan căldărar ca să scape de nemți
Victor Popescu a fost mobilizat, în anul 1913, la Regimentul 18 Gorj și a fost trimis, după declanșarea celor două războaie balcanice, să lupte în Bulgaria.
După încheierea Păcii de la București a urmat Școala de ofiţeri în rezervă București, pe care a absolvit-o la 1 februarie 1916 cu gradul de sublocotenent.
A fost repartizat și mobilizat la Regimentul 18 Gorj, unde a comandat plutonul 3. La intrarea României în războiul mondial în ziua de 15 august 1916, Victor Popescu a trecut Carpaţii să lupte împotriva austro-ungarilor, pentru eliberarea Transilvaniei.
Românii au cedat și au fost nevoiţi să se retragă în condiţii dramatice. După luptele de pe Valea Jiului, ostașii din Regimentul 18 Gorj, din care făcea parte și sublocotenentul Victor Popescu, s-au retras spre Brătuia și Ţicleni.
„În noaptea de 5 noiembrie 1916 o coloană inamică a căzut în spatele trupelor române, angajându-se într-o luptă pe întuneric, în care ai noștri luaţi prin surprindere, dar și mai puţini numeric, au fost nevoiţi să se retragă. Să nu fie luaţi prizonieri, Victor Popescu și-a îndemnat oamenii «să fugă în păduri și să caute fiecare să treacă, dacă va fi posibil, la trupele noastre». Ajuns aproape de Vlăduleni a văzut „cum grosul trupelor germano-austriece se scurgea spre Filiași – Craiova, iar în sens invers, cum coloana de prizonieri români era dusă spre Ardeal”.
Deghizat în ţigan – căldărar, Victor Popescu s-a strecurat printre inamici, ajungând la Valea cu Apă, unde s-a ascuns în casa părintească“, se menționează în volumul „Personalități care au fost în Gorj“ a etnologul Alexandru Doru Șerban.
Grupul de partizani condus de Victor Popescu număra 30 de luptători
Victor Popescu a împușcat, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, trei soldaţi ai patrulei germane, care au venit să-l captureze, apoi le-a aruncat trupurile în Jiu. S-a retras în satele vestice ale judeţului, ascunzându-se la oamenii de încredere.
În timp ce se ascundea la Negomir i-a venit ideea organizării unui detașament de partizani care să atace trupele de ocupaţie. În lunile februarie – martie 1917, grupul de partizani constituit avea în componenţă în jur de 30 luptători, care au procurat armele de la locuitorii din comunele pe unde treceau, apoi au început să atace posturile ce le întâlneau.
„După luna martie, la ascunzișul codrului înverzit, detașamentul lui Victor Popescu a trecut la atacarea sediilor comandamentelor dușmane, eliberând pe ostaticii români, a atacat depozitele de armament și coloanele de ostași inamici. Au fost lichidate cadre ale poliţiei și agenţii din zonă ai inamicului“, mai scria Alexandru Doru Șerban.
S-a angajat ca podar
Sublocotenentul Victor Popescu a început să fie foarte căutat, iar, pentru capturarea lui, nemții au stabilit o răsplată de 30.000 lei. Să nu dea de bănuit, partizanii detașamentului au început să acţioneze în grupuri restrânse. Sublocotenentul Victor Popescu a ajuns în anul 1917 în satul natal și a aflat că tatăl, soţia și sora sa au fost arestaţi, iar casa incendiată de nemţi. Să se poată informa de situaţia din zonă Victor Popescu, sub numele fals de N. Frunză, s-a angajat podar în localitatea la Murgești.
Zece persoane bănuite că l-ar fi ajutat pe învățătorul rebel au fost arestate de nemți și condamnate la moarte. Sublocotenentul Victor Popescu și apropiaţii săi au încercat, în noaptea de 6 – 7 iulie 1917, eliberarea condamnaţilor din închisoarea de la Turnu Severin, dar acţiunea a eșuat, iar zece persoane au fost executate în ziua de 11 iulie 1917.
Jertfirea celor 10 eroi și venirea toamnei l-au determinat pe Victor Popescu și pe vitejii săi să se îndrepte spre frontul din Moldova. Protejaţi de locuitorii satelor prin care au trecut și profitând de lipsa de vigilenţă a nemţilor, în seara zilei de 30 aprilie 1918 Victor Popescu și ai săi au ajuns în mijlocul camarazilor de la Regimentul 18 Gorj, aflat la Mărășești.
Considerat un adevărat erou
Victor Popescu era considerat un adevărat erou, iar faptele sale ajunseseră de renume. La reîntoarcerea armatei române la București, în august 1918, un ziar anunța:
„Adunarea bunilor români, spre a primi pe eroul gorjenilor, Victor Popescu, care a băgat spaima în hoardele teutone”. La sfârșitul anului 1918, eroul Victor Popescu s-a reîntors în satul natal, unde a găsit casa incendiată. Până la reconstruirea ei, învăţătorul a locuit vreme de câţiva ani, în cancelaria școlii din Valea cu Apă, unde a activat până în anul 1943, când s-a pensionat. La 23 martie 1929, Victor Popescu a primit, în prezența, regelui, ordinul „Virtutea Militară”.
A ajuns într-o închisoare comunistă
Pârât de preotul legionar Roșoga, pentru atitudine nefirească, Victor Popescu a fost amendat în anul 1948 cu 10.000 lei și i s-a ridicat dreptul la pensie. În anul 1952 a fost închis vreme de un an ca deţinut politic în Penitenciarul Ghencea – București.
În anul 1955, prin Decretul nr. 421 al Consiliului de Miniștri al R.P.R., au fost graţiate unele pedepse și au fost amnistiate unele infracţiuni, astfel că învăţătorul erou Victor Popescu nu a mai fost urmărit ori supravegheat de autorităţi.
Victor Popescu în folclorul gorjenesc
Învăţătorul – erou Victor Popescu a murit în anul 1970 și a fost înmormântat în cimitirul din Valea cu Apă. Regizorul Sergiu Nicolaescu a realizat un film inspirat din faptele învățătorului erou.
În creaţia folclorică, Victor Popescu a fost considerat un al doilea Tudor Vladimirescu și prezentat în acţiunile sale de partizan: „Foaie verde foi arţaru / Eu sunt Victor Militaru / Care de-un an am umblat / Nebăut și nemâncat /, Prin păduri și prin Vâlcele / Odihneau oasele mele/, Dar acum de două luni / Trecui frontul prin păduri / Ajunsei la ceata mea / Și-mi formai compania / Și cu regele zelos / Să pun Ungaria jos”.
