Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Primul concert organizat de Filarmonica de Stat din Sibiu în 2022 îl va avea ca solist pe tânărul Valentin Șerban. Acesta are 31 de ani și a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, ediția 2020- 2021.

Valentin Șerban a început să studieze vioara la vârsta de șapte ani, în orașul său Brașov. A obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat masterul la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici.

De-a lungul timpului a concertat în Franța, Germania, Austria și Italia, iar în prezent este membru  Orchestrei Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

Valentin Șerban a fost pe scenă cu renumiți artiști

Valentin Șerban

Tânărul Valentin Șerban a câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale de vioară, cum ar fi Concursul Internațional „Andrea Postacchini” (Italia), Concursul Național „Mihai Jora” (România), Concursul Internațional „Ștefan Ruha” (România), Concursul Internațional „În Memoria lui Enescu” (România). Totodată, Valentin Șerban a cântat în săli faimoase de concerte, printre care Grande Salle Pierre BoulezPhilharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, Opéra de Dijon, Le Volcan în Le Havre.

Cu toate că are doar 31 de ani tânărul din Brașov a fost pe aceeași scenă cu artiști renumiți, precum Alina Pogotskina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohorquez, Viviane Hagner, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Aimo Pagin, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin, Marius Ungureanu.

Spectacolul va avea loc pe 13 ianuarie

Spectacolul organizat de Filarmonica de Stat din Sibiu va avea loc pe 13 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Thalia. Concertul simfonic va fi dirijat de Paweł Kapuła. În program: Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul în re major op.35 pentru vioară și orchestră, Johannes Brahms – Simfonia a II-a în re major op.73.

Valentin Șerban

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.