Cărbunele a căpătat, în urma prelucrării de către studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București, valențe artistice.
O expoziție inedită, care are ca material primordial cărbunele, a fost deschisă ieri la Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu. Cărbunele reprezintă, în optica studenților, un mod de viață, așa că pe bucățile de cărbune au puși lucrători în diferite ipostaze.
Promotoarea expoziției „Expo Carb Form“ este Ioana Trușcă, târgujianca în vârstă de 23 de ani, care absolvit, anul trecut, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“.
„Proiectul a fost dezvoltat împreună cu arhitectul pentru care lucrez la București, Justin Baroncea, pornind de la discuțiile pe care le-am avut cu el legate de Valea Jiului, industria carboniferă, de felul în care dezafectarea minelor și decăderea industriei miniere poate afecta în mod negativ viața economică și socială a orașelor și modalități de a schimba perspectiva asupra cărbunelui, de a atenua această marcă negativă pe care o poartă. Așa că am încercat să căutăm expresivitate în cărbune și metode de a transforma cărbunele în plus valoare și de a-i căuta valențele estetice“.
Lucrările au fost realizate în trei workshop-uri
Lucrările din cadrul expoziției sunt rodul a trei workshop-uri cu studenții de la Arhitectură.
„Piesele expuse sunt rodul a mai multor etape. Au fost făcute trei workshop-uri cu studenții. Unul a fost făcut în facultate. Au rezultat cam 15 obiecte, unele erau bidemensionale, altele erau lucrării care se duceau către sculptură, am avut și bijuterii din cărbune, dar ne-am dat seama de perisabilitatea cărbunelui, că el în timp se usucă și se defragmentează. O parte din lucrări au rezistat“, mai spune Ioana Trușcă.
Cărbunele provine de la un depozit din Ceptura
Cărbunele pe care studenții l-au transformat în lucrări de artă provine de la un depozit din localitatea Ceptura. Ioana Trușcă ne mărturisește că și-ar fi dorit să-l aducă din Gorj:
„A fost complicat să aducem cărbune din Gorj, cu toate că așa mi-ar fi plăcut. Am găsit cel ma apropiat cărbune de universitate, care se găsește la Ceptura. Cei de acolo au fost impresionați de ceea ce facem, astfel încât ne-au sponsorizat cu cărbunele necesar, pentru toate evenimentele pe care le-am organizat“.