Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Băile HerculaneMulți am mers în stațiunea Băile Herculane, din județul Caraș Severin, mulți am trecut pe lângă gara din această localitate, dar foarte puțini știm istoria ei. Pentru majoritatea reprezintă o construcție unde se așteaptă trenul, unde mai trebuie făcută o reparație, sau de unde se pot cumpăra bilete spre București sau Timișoara. Această clădire reprezintă, de fapt, o filă din istoria noastră.

Gara din Herculane este o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea Vienei, fiind construită între anii 1878 – 1886.

Băile HerculaneTrebuie precizat faptul că această clădire este construită în stil baroc, iar la începuturile ei avea altă destinație, și anume de casă de vânătoare pentru împăratul Franz Joseph al Austriei.

Am vizitat de foarte multe ori această gară, situată pe drumul E70, exact la intrarea în stațiunea Băile Herculane, și mi se pare una dintre cele mai frumoase din România.

Ultima dată când am intrat în această gară am avut norocul să cunosc un localnic, care cunoștea puțin din istoria acestei gări, localnic care mi-a spus simplu că-l cheamă Victor, dar care mi-a spus zâmbind: „De câte ori vei trece pe aici îți vei aduce aminte de mine…”, și cam așa este.

Omul mi-a povestit, în linii mari, că partea centrală a clădirii este ridicată în stil baroc vienez, cu o cupolă impresionantă, sprijinită în interior pe două coloane. Cupola este acoperită cu țiglă în mai multe culori, care alcătuiesc figuri geometrice…lucru pe care nu l-am sesizat niciodată, dar cu ajutorul acestui localnic l-am descoperit. În același timp, se pot observa anumite reprezentări din mitologia romană.

În exterior, pe partea cu peronul, clădirea este flancată de coloane în stil roman.

Băile HerculanePe lângă toate aceste aspecte, acest loc este și un martor din perioada în care se construia, de către societatea St.E.G., din Austria, calea ferată Timișoara – Orșova. Legat de acest aspect Victor mi-a spus că primul tronson, Timișoara – Caransebeș, s-a deschis în anul 1876, iar în anul 1878 a început construirea celui de-al doilea tronson, între Caransebeș și Orșova.

Totodată, trebuie știut că de la acest muzeu, prin care de-a lungul timpului au trecut personalități precum  Franz Iosif, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei sau Carol I al României, până în centrul stațiunii sunt exact 7 kilometrii.

Și ca de final, că nu pot să mă abțin…din păcate și acest monument istoric este lăsat mai mult în paragină, la fel cum se întâmplă cu multe astfel de monumente de prin țara noastră…păcat, dar acest subiect îl vom deschide în alt material.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.