Petru Dumitriu este unul dintre cei mai importanți romancieri din literatura română. Acesta s-a născut în anul 1924, la Baziaş și a urmat studiile la Târgu Jiu şi apoi în Germania.
Petru Dumitriu a absolvit școala primară și un an de gimnaziu la Orșova. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu, fiind înscris la „Tudor Vladimirescu” în 1941. Ca elev a obținut premiul I pe țară la olimpiada de limba română.
A fost un scriitor care a elogiat comunismul şi măreţele realizări, dar numai pentru a avea o viaţă fără lipsuri. Fuga acestuia în Occident a demonstrat că prozatorul privea în realitate într-un alt mod regimul comunist. S-a căsătorit cu scriitoarea Yvone Stahl, cu 24 de ani mai în vârstă decât el, care l-a introdus în lumea bună. Petru Dumitriu se îmbrăca mereu elegant, deşi cea mai mare parte a populaţiei se zbătea în sărăcie.
Proslăvea colectivizarea, agricultura, marile şantiere și chiar Securitatea
Petru Dumitriu și-a făcut debutul în literatură în cei mai acerbi ani ai comunismului, 1947-1957. În perioada respectivă a scris nuvele în care proslăvea colectivizarea, agricultura, marile şantiere şi laudă lupta Securităţii împotriva luptătorilor anti-comunişti din munţi.
„Acordă interviuri pline de angajamente de fidelitate faţă de regimul comunist. Şi toate acestea, chiar în perioada în care tatăl său se afla în închisoare, ca ofiţer al fostului regim”, arată Alex Ştefănescu în „Istoria Literaturii Române Contemporane”. Romanul care i-a adus consacrarea este „Cronică de familie”, un roman fluviu de aproape 2.000 de pagini, care apare în 1957. În anul următor apare şi ediţia a doua.
A fugit din România
Când totul părea să meargă bine, atât pentru Petru Dumitriu, cât şi pentru regimul comunist, în anul 1960, acesta dă o lovitură neaşteptată regimului comunist: fuge în Germania de Vest. S-a discutat despre faptul că scriitorul intrase în dizgrația comuniștilor, după ce a început să scrie biografiilor liderilor din perioada interbelică și că a fugit pentru a nu cădea victimă răzbunării.
Petru Dumitriu a fugit împreună cu soţia sa, Irina, la volanul unei maşini împrumutate de la Chivu Stoica. Fiica lor, care nu împlinise doi ani, rămăsese în România, pentru că nu o putuseră lua cu ei. Fetiţa a fost dusă de comunişti într-un orfelinat. Disperaţi, soţii Dumitriu au apelat la toate formele de protest, inclusiv la Crucea Roşie. În anul 1964, Gheorghe Maurer, prim-ministru al Guvernului României, a făcut o vizită la Paris, unde a primit o scrisoare de eliberare a fiicei soţilor Dumitriu. Sub presiunea Occidentului, acesta a emis un ordin şi copila a ajuns la familia ei în Germania.
