Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Proiectul „Univers Sonor”, organizat de Asociația Culturală ISVOR în parteneriat cu Idea Gestión Cultural s-a încheiat cu succes, celebrând conexiunile culturale profunde dintre România și Catalonia printr-o combinație unică de tradiție, cercetare și tehnologie modernă. Alegerea numelui proiectului – identic ca formă și sens în română și catalană – a subliniat legătura lingvistică dintre cele două limbi romanice, care împărtășesc aproximativ 1500 de cuvinte comune, oferind un cadru simbolic pentru dialogul cultural și artistic. Proiectul a adus împreună muzica tradițională și tehnologiile multimedia într-o serie de activități desfășurate între 8 august și 6 septembrie 2024, în Catalonia și România.
Etapa din Catalonia: dialoguri sonore și schimburi culturale

În Catalonia, Centrul Cultural Can Clos din La Cellera de Ter a fost gazda unei rezidențe muzicale dedicate cercetării patrimoniului sonor catalan. Echipa proiectului (formată din Cătălin Ștefănescu Pătrașcu, Oana Ivașcu, Daniel Ivașcu – muzicieni și Cristian Stănoiu – artist vizual) a realizat înregistrări de teren și a interacționat cu artiști locali, organizând ateliere demonstrative de prezentare a instrumentelor tradiționale românești, precum cobza, cavalul și fluierele oltenești. Etapa de cercetare creativă din Catalonia a fost posibilă grație parteneriatului cu Idea Gestión Cultural, administratorul Centrului Cultural Can Clos, și susținerii oferite de Primăria La Cellera de Ter.

Printre momentele deosebite ale acestei etape s-au numărat:

  • Întâlnirea cu Els Amics de la Gralla, o formație de muzică tradițională catalană, care a facilitat un schimb cultural plin de substanță, incluzând sesiuni de improvizație, mini-recitaluri, schimburi de partituri, instrumente și CD-uri.
  • Participarea la Festa Major Amer, festival unde au avut loc întâlniri memorabile cu formații precum Arjau (trio de habaneras), Cobla Principal d’Olot și Cobla Principal de La Bisbal (ansamblu tradițional catalan).
  • Discuții aplicate despre tehnica specifică și demonstrații practice cu Francesc Sans Sastre, lutier experimentat în instrumente muzicale tradiționale catalane, cu ocazia vizitei la magazinul și atelierul Sans Luthier.
Etapa din România: creativitate și comunitate

În comuna Malaia, copiii din localitate au fost implicați în ateliere interactive în cadrul Școlii Muzicale de Vară, unde au descoperit instrumente specifice ambelor culturi – fluiere, flabiol, cobză, chitară, percuții – și au experimentat muzica electronică cu ajutorul sintetizatoarelor modulare. Activitățile au inclus sesiuni de înregistrări de teren, audiții și recitaluri. Școala Muzicală de Vară a fost posibilă datorită co-finanțării oferite de Primăria Malaia.

Un moment aparte a fost oferit de recitalurile din curtea Bisericii „Sf. Cuvioasă Paraschiva” – Parohia Malaia și de la Centrul Social-Pastoral „Sf. Cosma și Damian”, susținute atât de copiii participanți, cât și de formațiile Duo Kitharsis și Imago Mundi. De asemenea, formația Duo Kitharsis a oferit un recital de muzică spaniolă și românească întregii comunități pe scena sărbătorii localității, Zilele Comunei Malaia (Vâlcea).

Un final marcat de creație: albumul „Univers Sonor”

Proiectul se încheie cu lansarea albumului „Univers Sonor”, realizat de ansamblul Imago Mundi. Inspirat din cercetările efectuate în Catalonia și România, albumul integrează elemente tradiționale și tehnologii contemporane, utilizând instrumente tradiționale, muzică electronică și înregistrări sonore realizate pe parcursul acestei veri. Respectând conceptul, cele 10 piese de pe albumul „Univers Sonor” au fost intitulate folosind cuvinte cu aceeași formă și sens în română și catalană, precum „Amor”, „Joc”, „Memoria”, „Sentiment”, „Fum” sau „Amic”. Albumul a fost înregistrat în componența Oana Ivașcu – oboi, caval, flabiol; Cătălin Ștefănescu Pătrașcu – compoziții, chitară clasică, chitară electroacustică, cobză, instrumente electronice; Ștefan Barbu – vioară; Adrian Buciu – flaute; Andreea Țimiraș – violoncel; Daniel Ivașcu – tabor, cajon, bendir, frame drum; alături de Bogdan Vuluță – regie muzicală și Andrei Barbu – masterizare.

Ca de obicei, piesele muzicale sunt însoțite de lucrări video-art semnate de Cristian Stănoiu, comentarii vizuale ce poartă amprenta acelorași experiențe – de la Cellera de Ter la Malaia.

Albumul muzical se va regăsi pe rețelele de streaming online și pe site-ul bilingv al proiectului, alături de lucrările video art, fotografii documentare și producții artistice realizate împreună cu copiii din Malaia: https://universsonor.isvor.ro

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.