Una dintre cele mai vechi case de târgoveț din București se găsește pe Calea Șerban Vodă, la numărul 33. Casa are o vechime de peste 200 de ani, nu este una boierească, este doar casa unui mic burghez din perioada respectivă, puțin mai răsărită, la a cărei structură de rezistență s-a folosit lemn de stejar.
Casa a fost construită undeva pe la 1790, iar în prezent mai este cunoscută și sub numele de Casa Voinea, după numele ultimului său proprietar. Undeva prin 1937 în această casă funcționa un atelier de tapițerie unde se executau dormeze sau studiouri, iar la cinci an după naționalizare a fost declarată monument istoric.
Casa a fost ridicată pe terenul mlăștinos din lunca inundabilă a Dâmboviței, are beciul foarte înalt, cu grinzi masive din stejar. Cu toate că au trecut peste 200 de ani de la construirea ei, într-una din cele patru odei ale casei există încă tavanul original.
Din toamna acestui an, Institutul Național al Patrimoniului, care administrează în prezent Casa Voinea, a deschis-o pentru vizitare: „„Până la organizarea preconizatului Centru de informare și dialog în domeniul patrimoniului cultural, oricine vrea să viziteze casa poate merge le sediul Institutului Național al Patrimoniului, din str. Ienăchiță Văcărescu 16, și cineva va fi oricând gata să-i arate această bijuteria e Bucureștiului”, a spus pentru ziarul Iozefina Postăvaru, cercetător științific în cadrul Institutului Național al Patrimoniului.
Intrarea este liberă.