Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Daris Mănescu, elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, lansează o lucrare impresionantă prin care demonstrează că pasiunea pentru istorie și cercetare nu are vârstă.

Cartea sa, „Începuturile Țării Românești – secolul al XIII-lea, între invazie și dominație”, este rezultatul unei abordări interdisciplinare ce îmbină cele mai recente descoperiri arheologice cu surse documentare de specialitate, oferind o perspectivă nouă asupra apariției și consolidării primei entități statale la sud de Carpați.

Lucrarea aduce în prim-plan originile românilor, conturând procesul complex de sinteză etnică, lingvistică și culturală care a modelat identitatea poporului nostru în contextul retragerii administrației romane și al valurilor de migrație. „Este datoria noii generații de istorici să abandoneze viziunea statică adoptată de istoriografia noastră și să vină cu noi ipoteze documentate”, afirmă autorul.

Deși aflat încă la început de drum, Daris Mănescu impresionează prin claritatea discursului, rigoarea științifică și maturitatea intelectuală. Cartea sa nu este doar o contribuție valoroasă la înțelegerea istoriei medievale timpurii, ci și un manifest pentru tânăra generație de istorici: să privească critic, să cerceteze și să contribuie activ la descoperirea trecutului.

Începând cu data de 3 iunie, un număr limitat de exemplare ale volumului va fi distribuit gratuit la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, în semn de susținere pentru promovarea istoriei autentice în rândul tinerilor. Cartea va putea fi, de asemenea, achiziționată din rețeaua de librării Eminescu, intrând astfel în circuitul publicistic național.

O apariție editorială care merită toată atenția – și care confirmă că, indiferent de vârstă, pasiunea și perseverența pot deschide drumuri nebănuite în istorie.

Articol scris de Ștefania Logofetescu, eleva la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.