De-a lungul timpului am avut ocazia să descopăr multe locuri frumoase din România, urmând, în unele cazuri, doar indicatoarele care îmi ieșeau în cale, fără să am ceva stabilit. Un astfel de loc l-am descoperit în județul Hunedoara, la doar câțiva kilometrii de Deva, în satul Banpotoc. În următoarele rânduri voi scrie despre grădina „I Giardini di Zoe”, un loc unic, creat de un om de afaceri italian.
Și să o luăm cu începutul, și anume cum să ajungeți în acest loc
Satul Banpotoc este așezat pe malul Mureșului, în partea de est a comunei Hărău, la doar șapte kilometrii de orașul Simeria, 16 km de Deva și 23 de km față de Hunedoara. Drumul până aici este destul de ok, tipic drumurilor din majoritatea satelor românești, cu denivelări, cu ceva gropi, și pe alocuri slab semnalizat, dar acest lucru nu reprezintă un inconvenient în a descoperi acest loc.
Din păcate, sunt puține indicatoare care te îndrumă spre această grădină, cred că am întâlnit maxim două pe tot drumul, dar dacă folosești anumite aplicații, gen Waze, acestea te vor duce direct în parcarea acestui obiectiv.
După ce am ajuns, este momentul să aflăm puțin din istoria acestei grădini
Undeva prin 2003, un italian din Ancona, regiunea Marche, pe numele său Giovanni Salvatelli, venit cu afaceri prin zona Devei, s-a îndrăgostit de ce a găsit în România și s-a hotărât să investească aici.
Primul pas a fost să cumpere un deal pe care se aflau mai mulți pruni uscați, o casă căreia localnicii îi spuneau „Fosta Moară”, dar și câteva vii neîngrijite.
Practic a cumpărat 7 ha de teren, din care pe o suprafață de aproximativ 4 ha a ridicat grădina „I Giardini di Zoe”.
Puțini știu că acest paradis, din Hunedoara, a fost creat de italian pentru nepoata sa, Zoe, și tot la fel puțini știu că Giovanni Salvatelli a amenajat singur această grădină, pe bucățele. Ce m-a surprins, în discuția purtată cu cel care muncește de 18 ani în această grădină, este că italianul nu a avut un plan când s-a apucat de construirea acestui loc și nici studii de peisagistică, nu a fost îndrumat de vreun expert, ci a făcut totul cu multă pasiune.
Totodată, obiectivele decorative, fântânile și vasele, au fost cumpărate în urma unor licitații organizate în Italia, după care au fost restaurate de către un localnic din Hărău.
Haideți să vedem ce putem vizita în grădina „I Giardini di Zoe”
În momentul în care am pășit pe aleile acestei grădini mi-am dat seama că am găsit un puzzle, pe care l-am descoperit bucată, cu bucată. Încă de la intrare ești întâmpinat de mai mulți corcoduși ornamentali, sau „străjerii” locului cum sunt cunoscuți.
După ce ai trecut de acești „străjeri”, în partea dreaptă descoperi „jocurile buxus”, de inspirație renascentistă.
Un alt loc superb din această grădină este „Aleea lui Giovanni”, dar și mini-amfiteatrul sau labirintul din taxus baccata, specie care trăiește aproximativ 2000 de ani.
Să nu uit de grădina amenajată în plan drept, unde omul de afaceri a pus în scenă „I giardini delle tre fontane”, după cum îmi spune cel care se ocupă de întreținerea grădini. În această zonă vizitatorii pot vedea trei fântâni arteziene.
Un alt aspect ce mi-a atras atenția sunt obiectele de decor, sculptate în Italia, din rocă vulcanică, numită peperino. În același timp, granitul, marmura și travertinul se împletesc și ele armonios și întregesc tabloul din această grădină.
O mare parte din arbori și arbuști provin din pepinierele din Romania, principalul furnizor fiind pepiniera Parcului Dendrologic Simeria, în timp ce arbuștii colorați provin din pepiniere din Ungaria, iar trandafirii sunt exclusiv din Italia.
Undeva în spatele grădinii, italianul și-a amenajat o vilă cochetă, unde locuiește din când în când.
„Dacă nu era bine, nu rezistam 18 ani”
Cel care se ocupă de întreținerea grădinii este mândru de munca sa, realizată în ultimii 18 ani, și este încântat de locul său de muncă, unde pune multă pasiune, spunând zâmbind:
„Munca aici nu se termină niciodată, indiferent de anotimp, dar îmi place ce fac. De 18 ani muncesc în această grădină și tot ce vedeți pe aceste 4 ha am plantat cu mâinile mele. Mă bucur că am întâlnit acești oameni minunați, și aici mă refer atât la cei care administrează grădină, cât și la domnul Giovanni Salvatelli. Vă dați seama că dacă nu era bine, nu rezistam 18 ani.”.
Pentru cei care veți să aflați mai multe detalii despre acest loc, programul de vizitare, dar și prețul biletului puteți accesa următorul link www.igiardinidizoe.ro .