Un nou drum care va reprezenta o atracție turistică va fi amenajat peste Munții Vâlcan, între localitățile Schela și Vulcan, din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 21 de kilometri, din care autoritățile orașului Vulcan au reușit să asfalteze patru kilometri.
Restul de 17 kilometri se află pe teritoriul județului Gorj și este trecut la categoria drumurilor din piatră. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a precizat că lucrările de asfaltare vor începe anul viitor: „Drumul ajunge la o înălțime de peste 1.600 de metri, în pasul Vâlcan, iar peisajele care pot fi admirate pe traseul străbătut de șosea sunt spectaculoase. „S-au făcut lucrări de intervenție în ceea ce privește o stare bună a acestui drum pietruit. Cei de la Vulcan au avut de asfaltat doar patru kilometri de drum. Și noi ne-am luat angajamentul că începând de anul viitor, în funcție de bugetul propriu pe care-l avem la dispoziție, o să intervenim cu cel puțin trei-patru kilometri din zona Pasul Vâlcan către localitatea Schela. Este foarte greu de crezut că vor apărea alte surse de finanțare, astfel că ne bazăm pe bugetul propriu. Avem în vedere chiar și obținerea unui credit furnizor. În mod clar, ne vom respecta promisiunea și o să începem lucrările de asfaltare”.
Drumul ajunge la o altitudine de peste 1.600 de metri
Drumul ajunge la o înălțime de peste 1.600 de metri, în pasul Vâlcan, iar peisajele care pot fi admirate pe traseul străbătut de șosea sunt spectaculoase. Șoseaua ajunge și la Poiana lui Mihai, o zonă încărcată cu multe semnificații istorice. „Acest drum poate să devină la fel de frumos ca Transalpina. Peisajele sunt foarte frumoase”, a mai precizat Cosmin Popescu.
2 Comments