Un bătrân din satul Curteana realizează cruci unicat, inscripţionate cu diferite versuri. Constantin Ridiche, de 81 de ani, este unul dintre ultimii meșteri cruceri din județul Gorj.
Pe lângă confecționarea și pictarea crucilor în culori calde, bătrânul compune și versuri în amintirea celor decedați, pe care le imprimă pe monumentele funerare. „Compun şi scriu versuri pe cruci de la vârsta de 40 de ani. În urma unor decese în satul în care trăiesc, dar şi din satele învecinate, familiile mi-au cerut să scriu câteva versuri despre cel care a trecut în lumea celor drepţi. Versurile sunt adaptate pentru fiecare persoană, în funcţie de viaţa pe care a avut-o şi cum a murit. Am făcut singur versurile. Le-am strâns toate într-un caiet. Există un obicei ca pe crucile din lemn să scrie ceva despre viaţa celui care a decedat“, povestește meşterul popular.
Culoarea care predomină pe crucile care ies din mâna bătrânului meșter este cea albastră, care simbolizează cerul și spiritualitatea.
Sondorul, pasionat de pictură și poezie
Constantin Ridiche a absolvit doar opt clase, după care s-a angajat ca sondor. A lucrat timp de 35 de ani la Schela de extracţie Ţicleni, iar, în timpul liber, se ocupa de făurirea crucilor. Își amintește că atunci erau mai mulți meșteri care realizau cruci. „Am rămas singurul din Târgu Cărbuneşti care mai face cruci din lemn. O să lucrez cât mai pot. Cei tineri nu se ocupă cu aşa ceva. Cu timpul, acest obicei va dispărea“, precizează bătrânul.
Crucile din lemn de stejar sunt cele mai trainice
Crucile sunt făcute din lemn de stejar sau de salcâm. Cele din stejar sunt cele mai rezistente și poate să dăinuiască chiar și o jumătate de secol. „Stejarul este un lemn mai rezistent la intemperii. Cea mai veche cruce din cimitir are peste 40 de ani. Crucile rezistă cam o jumătate de veac pentru că sunt făcute şi vopsite bine“, spune meșterul.
Constantin Ridiche a învățat să picteze de la un țârcovnic. O cruce se realizează destul de greu și e nevoie să fie parcurse o serie de operațiuni. „Am învăţat să pictez de la un ţârcovnic din satul Floreşti. Mai mult am furat de la el. Toată crucea este vopsită şi pictată, după care scriu versurile. Cam o zi muncesc la o cruce, dar nu pot fi făcute toate operaţiunile într-o singură zi, pentru că după ce este vopsită şi pictată urmează să fie scrisă. “, mai pecizează meşterul.
Crucile realizate de Constantin Ridiche se află în cimitirele mai multor satele din jurul localităţii gorjene Târgu Cărbuneşti.