Prin intermediul acestui interviu îl vom cunoaște pe parapantistul Toma Coconea, cel mai longeviv sportiv din competiția de aventură Red Bull X-ALPS. Vom afla de la Toma ce scrificii a trebuit să facă, de-a lungul timpului, pentru a stabili mai multe recorduri, cum a reușit să lupte cu el pentru a-și salva viața, dar și cum l-a ajutat Valea Jiului să devină omul de astăzi. Tot de la Toma vom afla cum își duce fetița la grădiniță.
Reporter: Cum este să vezi lumea de acolo de sus? Care este primul sentiment pe care îl ai atunci când ești cu parapanta? Cumva de libertate?
Toma Coconea: Da, am un sentiment de libertate, o deconectare de la viața cotidiană, de la toate problemele existente în jurul nostru. O astfel de experiență te încarcă cu multă energie pozitivă. Cu parapantă totul se vede frumos. Față de avion, în parapanta simți zborul adevărat, te folosești de curenți, ești precum păsările, ai libertate deplină.
Reporter: Cum și când ți-ai descoperit pasiunea pentru parapantism? Practic, când a început totul?
Toma Coconea: Imediat după revoluție, accidental. Au venit niște francezi în Parâng, unde eram la un club de orientare turistică. Președintele nostru de club de atunci era și cabanier, totul a fost o întâmplare. M-am îndrăgostit de parapantă de la prima vedere. Aveam vreo 15 ani când mi-am descoperit această pasiune.
„Ideea este că trebuie să zbori cât mai departe și cât mai mult.”
Reporter: Ce sacrificii implică acest sport?
Toma Coconea: Implică multe sacrificii. Pentru a participa la competiții trebuie să te antrenezi tot timpul, nu există periodic. Trebuie mereu să-mi antrenez mintea, corpul, în fiecare zi fac sacrificii. Pe lângă faptul că trebuie să mă antrenez zilnic, sunt și perioade când trebuie să plec de lângă familie, să renunț la concedii sau să fac inclusiv sacrificii financiare, încerc să fiu mereu perseverent. Sunt momente în care renunț inclusiv la ieșiri cu prietenii, dar mă bucur că toți sunt alături de mine, că mă înțeleg și mă susțin în ceea ce fac.
Reporter: Cum arată o zi de pregătire pentru tine?
Toma Coconea: Depinde de perioada anului. De exemplu acum, iarna, lucrez mult la volum, adică prin acel schi de tură, care implică un efort complex. Urci cu schiurile la deal, cu pielea de focă, îți lucrează toți mușchii, vorbim de un efort mare, de câteva ore. Te antrenezi și fizic și mental. Primăvara încep zborurile termice, de distanță. Ziua de pregătire diferă, exact cum îți ziceam, în funcție de perioada anului.
Reporter: Ziceai că urci cu schiurile și cu pielea de focă. Cam cât slăbești după o astfel de zi de pregătire?
Toma Coconea: Slăbești. Dacă ai o zi de asta de volum și faci câteva ore te resimți destul de bine, și corpul la fel.
Reporter: Am o curiozitate și anume care este partea cea mai grea din ceea ce faci tu și aici mă refer la partea fizică sau la partea de zbor? Cum reușești să le îmbini pe amândouă?
Toma Coconea: Trebuie îmbinate și mental, dar și fizic. Cum sunt competițiile la care particip eu, care durează câteva zile, am competiții de zece zile, de douăsprezece zile sau de paisprezece zile, trebuie să fi pregătit mental, să o iei de la capăt, cu ore de somn puține, cu efort mare, să reziști psihic, să nu clachezi. Noi zburăm în condiții destul de anormale, de turbulențe, iar concentrarea trebuie să fie maximă. Pe de altă parte nu pot să spun care parte este mai grea, depinde de foarte multe situații, cu toate că dacă am vedea doar durerile musculare atunci partea fizică ar fi mai dificilă. În același timp, și după ce zbori opt sau zece ore, uneori și prin turbulențe, te stoarce, deci și această parte este dificilă. Trebuie să știi cum să le îmbini și atunci nici o parte nu este grea.
Reporter: Cum este să zbori zece ore cu parapanta?
Toma Coconea: Trebuie să ți cont de relief, de concentrare, de turbulențe, de tot ce se poate întâmpla. Ideea este că trebuie să zbori cât mai departe și cât mai mult.
„A trebuit să lupt cu mine pentru viața mea, să trec peste pasul acela.”
Reporter: În tot ceea ce faci tu cât de importantă este pregătirea psihică și cum reușești să faci această pregătire?
Toma Coconea: Pe lângă antrenamentele mele de durată, mă ocup și de pregătirea mea psihică. Prin participarea la cât mai multe competiții, dar și prin depășirea problemelor care apar, te călești psihic. Încerc să țin pasul, să fiu cât mai relaxat. În acest sport nu trebuie să ai o încordare psihică, dacă ai așa ceva atunci sigur clachezi. Cred că această încordare, în cazul în care o ai, te obosește cel mai mult, chiar mai mult decât partea fizică sau cea de zbor.
Reporter: Am înțeles că ai avut o noapte grea într-o competiție. Aș vrea să te întreb dacă pregătirea psihică a contat în noaptea respectivă?
Toma Coconea: Ca să depășesc această noapte a contat foarte mult pregătirea psihică. Pentru că am fost conștient de ce se poate întâmpla, am început să iau măsuri, să depășesc anumite praguri. În astfel de situații, cum am pățit în acea noapte, dacă comoditatea devine mare se poate termina destul de rău. În acea noapte era foarte posibil să intru în hipotermie, dar am reușit să trec acest prag prin conștientizare, dar și cu multă dăruire de a trece mai departe.
Reporter: Că am deschis subiectul despre acea noapte aș vrea să te întreb ce s-a întâmplat și cum ai trecut peste această noapte?
Toma Coconea: A fost o grabă cu suporterul din competiție, nu am apucat să studiem, fiind după-amiază târziu. Nu am studiat harta foarte bine și am plecat, am rămas fără semnal la telefon, iar el când a conștientizat asta era prea târziu, ca să mă anunțe că urmează să plec într-o zonă cu diferențe mari de nivel, de coborât la vreo 1.000 de metri și de urcat la vreo 3.000 de metri. M-a prins seara târziu, am văzut pe hartă un refugiu și mi-am dat seama unde sunt. Am sperat că până nu vine furtuna, și nu mă prinde noaptea, apuc să trec dincolo de trecătoare, ceea ce nu am putut fizic și am rămas efectiv blocat pe o bucată de piatră, cam de un metru pătrat. Eram dezbrăcat, furtună foarte mare, nu aveam echipamentul adecvat, deoarece nu știam că mă va prinde noaptea. A trebuit să lupt cu mine pentru viața mea, să trec peste pasul acela. Am trecut la tot felul de proceduri. Era cât pe ce să adorm, mi-am dat cu o piatră în cap ca să-mi sară somnul, eram în a treisprezecea zi de concurs. Au fost momente dificile, dar am trecut peste ele.
Reporter: În afară de această noapte, ai avut accidente în competițiile la care ai participat?
Toma Coconea: Am avut în 2015 un incident în care m-a prins un vânt foarte puternic, de vreo 100 și ceva de km/h. Nu am picat cu parapanta, teoretic, am aterizat și m-a tras spre niște bolovani mari, am fost foarte avariat, puteam să nu mai vorbim astăzi la telefon. Am fost cusut, reparat. Mulți se întrebau dacă voi reveni în competiție anul viitor, iar eu am revenit.
„Au fost momente când am alergat și 32 de ore în continu, făcându-i să nu doarmă.”
Reporter: S-a întâmplat vreodată, de când ai descoperit această pasiune și ai început să mergi la competiții, din anumite motive, să ai tendința să renunți? Dacă ai avut astfel de situații ce te-a determinat să mergi mai departe?
Toma Coconea: Nu, sunt o fire destul de încăpățânată, poate de asta sunt taur. Au fost momente când mă întrebam ce caut eu acolo, dar nu atât de mult cât să renunț. Cred că dacă aș fi renunțat vreodată toată viața m-aș fi condamnat pentru asta. Sunt genul de om care vrea să ducă totul până la capăt, atunci când încep ceva. Ca idee, întotdeauna putem să fim mai puternici decât credem.
Reporter: Că tot vorbim despre competiții. Ai participat la toate competițiile X-ALPS încă din anul 2003. În ce constă această competiție, pentru cei care nu o cunosc, și cum este să participi la această competiție de atâta timp? Cum ți-a schimbat viața această competiție?
Toma Coconea: Este o competiție ca o olimpiadă personală, de când am descoperit-o în 2003, atunci când am fost selectați 17 sportivi din întreaga lume. Cam fiecare națiune are un pilot sau doi, de unde selectează o comisie atleții. Nu credeam că o să fiu selectat, cu toate că eram multiplu campion național. De când am fost selectat am început să fiu din ce în ce mai perseverent. Inițial această competiție a fost pregătită ca piloții să traverseze Alpii de la est la vest, prin cele cinci țări, Austria, Germania, Italia, Elveția și Franța, cu parapanta și cu forțele proprii, cu echipamentul în spate, prin cățărare, fără nici un mijloc de transport. A fost un proiect de succes, iar eu am făcut o figură frumoasă de la prima competiție și de atunci particip la fiecare ediție. Sunt singurul din lume care am participat la toate edițiile, de două ori am fost vicecampion mondial și, totodată, mă mândresc cu distincția primită din partea prințului Albert. Poate la anul voi mai participa o dată, pentru o retragere frumoasă, dar să vedem.
Reporter: Din câte am văzut datorită recordurilor tale organizatorii competiției au schimbat regulamentul. Ce recorduri ai stabilit în această competiție și la ce schimbări au dus aceste recorduri?
Toma Coconea: I-am împins puțin de la spate. Au fost momente când am alergat și 32 de ore în continuu, făcându-i să nu doarmă. Atunci și-au dat seama că periclitez atleți care nu aveau suficiente ore de somn, trebuia să-i forțez și asta însemna să nu mai aibă reflexe a doua zi în zbor. Pot spune că au schimbat reguli datorită mie în competiția asta.
Reporter: Ai alergat 32 de ore continuu? Ca spirit de glumă, eu nu sunt în stare să alerg cinci minute.
Toma Coconea: Da, 32 de ore în continuu, 170 de km, în Elveția, cu rucsac în spate.
„În primul rând să iubești ceea ce faci, trebuie să fi perseverent și trebuie să fi dispus să faci sacrificii.”
Reporter: Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de parapantă, de când ai descoperit-o?
Toma Coconea: Am foarte multe amintiri. Am traversat Himalaya, Pirineii, Alpii. Îmi place să cunosc culturi, oameni. Am stat opt luni în Nepal. Mă bucur de bucuria oamenilor.
Reporter: Din câte știu japonezii au făcut un documentar cu tine. De unde a plecat ideea cu acest documentar și cât de mult te-a motivat acest lucru în activitatea ta?
Toma Coconea: Am traversat toată Japonia cu ei. Au considerat că sunt un samurai de al lor, iar acest documentar m-a motivat și mai mult în activitatea mea. Mă bucur că pot inspira și pe alții.
Reporter: Dacă cineva ar vrea să meargă pe drumul tău care sunt primele trei sfaturi pe care i le-ai da?
Toma Coconea: În primul rând să iubească ceea ce face, trebuie să fie perseverent și trebuie să fie dispus să facă sacrificii.
Reporter: Că tot am deschis subiectul de drumul tău, aș vrea să te întreb cum ai ajuns să locuiești în Valea Jiului? Și totodată, aș vrea să te întreb dacă această zonă te-a ajutat să devii ce ești astăzi și dacă da cum?
Toma Coconea: Am stat în Petroșani, am crescut la poalele muntelui. Mergeam în Parâng de mic. M-a ajutat să descopăr natura, muntele. Iar de ajuns am ajuns tot accidental, ai mei s-au mutat când aveam doi ani, eu neavând vreo putere de decizie (râde).
„Îmi duc dimineața fetița cu parapanta la grădiniță, nu este o glumă.”
Reporter: Am văzut că i-ai oferit fetiței tale un cadou inedit când a împlinit un an. Ce ai simțit în acel moment?
Toma Coconea: Pe lângă emoția aferentă momentului, mă bucur că are această înclinație și că pot face naveta cu parapanta la grădiniță dimineața.
Reporter: Faci naveta cu parapanta la grădiniță?
Toma Coconea: Eu locuiesc pe locul de decolare în Parâng și îmi duc dimineața fetița cu parapanta la grădiniță, nu este o glumă.
Reporter: Ce zice familia ta de participarea în aceste competiții, în care există riscul să te accidentezi?
Toma Coconea: S-au obișnuit, mă susțin și sunt alături de mine.
Reporter: Acum că am ajuns la finalul interviului aș vrea să te întreb, plecând de la motto-ul care te definește pe tine, și anume „Dacă vrei ceva în viață, te duci și obții acel ceva”, care sunt principalele trei cuvinte care ar descrie tot ce ai realizat până în prezent și care stau la baza ta ca om?
Toma Coconea: Sau „Nimic nu este ușor, nimic nu este greu, totul este posibil.” Cele trei cuvinte cred că sunt: determinare, ambiție, iubire.
