Sunt tineri și dornici să îi ajute pe cei care au nevoie de sprijin, iar efortul lor nu rămâne nerăsplătit. În fiecare an, tinerii voluntari sunt premiați în cadrul „Galei Voluntarilor”, eveniment care a devenit deja tradiție pentru Centrul Europe Direct Gorj. Și anul acesta, gala a reunit zeci de tineri care s-au implicat de-a lungul anului în diferite activități educative. Cei peste 250 de voluntari din cadrul CED au acumulat în 2016 un număr impresionant de peste 5.200 ore dedicate societății, fără să urmărească un câștig material.
Gala este organizată anual de CED
Evenimentul s-a desfășurat luni seara, în ultimii ani fiind o tradiție ca în luna decembrie, Centrul Europe Direct Gorj să îi răsplătească pe tinerii care dau dovadă de bunătate, implicare și dorință de a-și ajuta semenii. Un număr de șase tineri voluntari au efectuat peste 100 de ore de voluntariat. Printre cei care sunt un exemplu demn de urmat în societate, dedicându-și timpul voluntariatului, se numără: Stelian Georgiana Maria, Dobre Alexandra , Liao Jennifer, Gălescu Raul, Șuncă Valentin, dar și Costea Alexandra.
Istoria voluntariatului
Cu toate că nu se cunoaște un moment exact când a luat naștere acest fenomen atât de benefic societății, istoria voluntariatului este asociată cu începutul secolului XIX.
„S-au format primele asociații caritabile pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Dar exemple de activități caritabile au existat cu mult înainte. Pentru că bogații nu erau obligați să-i ajute pe cei săraci, în Marea Britanie, în perioada dinastiei Tudor, proprietarii de teren plăteau o taxă prin care se finanța desfășurarea de acțiuni de întrajutorare a celor săraci.
Se consideră, însă, că acest concept de voluntariat a luat naștere după Primul Razboi Mondial, ca un răspuns la ororile războiului și ca o alternativă la serviciul militar obligatoriu. Părintele spiritual al voluntariatului este considerat a fi istoricul și sociologul german Eugen Rosenstock-Huessy.
El a propus crearea unui «Serviciu Voluntar pentru Pace». În România, activitatea de voluntariat a renăscut după 1989 odată cu sosirea primilor voluntari internaţionali prin intermediul organizațiilor Peace Corps și Voluntary Service Overseas. Ulterior, organizații internaţionale recunoscute (World Vision, Habitat for Humanity) și-au creat filiale în România aducând experiența și expertiza în managementul voluntarilor.
Dar voluntariatul a început să prindă cu adevărat contur atunci când organizațiile au început să dezvolte centre locale, permițându-le astfel oamenilor interesați să desfășoare activități de voluntariat să păstreze mai uşor legătura.”, conform www.europa.eu.
1 Comment