Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită să vizitați, în perioada 7 septembrie – 16 octombrie, expoziția „Tierra del Fuego. Expedicion Popper”, un proiect expoziţional realizat sub egida Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” – Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic.
Expoziția prezintă, prin intermediul imaginilor, informații despre aventurile exploratorului român Iuliu Popper în expediția întreprinsă în 1886, în Țara de Foc, teritoriu considerat de toată lumea misterios, și de mulți ca fiind magicul „capăt al lumii”, în sudul statelor Argentina și Chile.
Iuliu Popper este cel care, acum 135 de ani, a întemeiat așezări în Țara de Foc, a exploatat aurul, a bătut monedă și timbre cu numele său, și-a creat o mini-armată proprie. Acestea, ca și multe alte fapte ale sale vor fi abordate la vernisajul ce va avea loc miercuri, 7 septembrie, ora 13.00, la Muzeul de Istorie a Moldovei de la Palatul Culturii din Iași.