Teatrul InDArt anunță deschiderea noii stagiuni. Primul spectacol pe care îl puteți vedea este programat în data de 8 octombrie, de la ora 19:30 (spectacol găzduit de Teatru Infinit) – „Cum poate fi asta iubire?”, o dramă în regia Silviei Gagu, cu Bogdan Gagu, Marina Fluerașu și Maria Costeschi.
Următoarea reprezentație va avea loc în data de 9 octombrie, de la ora 19:30 (spectacol găzduit de Muzeul Țăranului Român – La Mama), când publicul este așteptat la piesa de teatru „Întâi, sărută-mă!”, un spectacol de Bogdan Gagu, ce îi are în distribuție pe Alex Floroiu, Eduard Boț, Silvia Gagu și Maria Costeschi.
Programul spectacolelor poate fi consultat pe site-ul teatrului, www.indart.ro
În stagiunea actuală Teatrul InDArt va fi găzduit de alte teatre, iar achiziționarea biletelor se poate face online de pe site-urile partenere sau prin rezervare telefonică.