Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul EXCELSIOR din București a devenit, începând din acest weekend, prima instituție de cultură din România care a încheiat un parteneriat de mobilitate cu Lime – compania care oferă modalități de deplasare eco- și user-friendly prin intermediul trotinetelor electrice.

Prin această inițiativă, EXCELSIOR vine în întâmpinarea spectatorilor săi oferindu-le o alternativă de transport ușor și rapid la spectacole, în traficul urban hiper-aglomerat care deseori cauzează întârzieri sau chiar decizii de non-participare la spectacolele programate după orele 18:00.

La fiecare bilet cumpărat (fie online – de pe platforma bilet.ro, fie de la Casa de bilete a Teatrului) pentru spectacolele programate la EXCELSIOR începând cu 1 decembrie 2022, spectatorii primesc un cod pe care îl pot utiliza cu o oră înainte de începerea reprezentației şi cu o oră după finalul spectacolului, pentru trotineta Lime care le va asigura transportul.

Pentru cei care își instalează aplicația Lime, dacă primul drum cu trotineta este la spectacolul Teatrului EXCELSIOR pentru care au achiziţionat bilet, acesta va fi gratuit. Cei care sunt deja utilizatori ai aplicației beneficiază de discounturi pe baza codurilor emise odată cu biletele dacă parchează trotineta în dreptul uneia dintre cele două intrări ale Teatrului (Str. Academiei nr. 28 sau Str. Cristian Popișteanu  nr. 2).

Lime este o companie dedicată furnizării unui serviciu de transport accesibil, fiabil, sigur și echitabil pentru locuitorii și turiștii din Romania. Oferind o soluție de mobilitate accesibilă și ecologică pentru comunitatea urbană, Lime facilitează decongestionarea traficului, promovând, în același timp, utilizarea energiei regenerabile. Toate cursele realizate cu trotinetele Lime sunt în întregime electrice și nu generează emisii de carbon, astfel încât utilizatorii care aleg Lime ca alternativă la mașina personală contribuie considerabil la reducerea poluării aerului.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.